parcuriTrei parcuri din municipiul Arad, Parcul Eroilor din Aradul Nou, Parcul Caius Iacob şi Parcul UTA, au fost reabilitate şi modernizate cu fonduri din bugetul local, valoarea investiţiilor depăşind 262.000 lei (aproximativ 60.000 euro).
Parcurile au fost modernizate după proiecte concepute de consilierul local Marcela Nicşanu, de profesie inginer peisagist, care a realizat îmbinări ale spaţiilor de odihnă şi relaxare cu spaţiile de joacă.
Parcul Eroilor din Aradul Nou, cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, a devenit o oază de recreere după ce aici au fost amenajate alei din pavaj, covor vegetal din trifoi pitic, rezistent la călcare, şi s-au plantat răşinoase, care sunt verzi tot timpul anului. În parc au mai fost montate bănci, coşuri de gunoi, o masă de şah, un foişor, iar în viitor va fi şi iluminat.
Valoarea investiţiilor în acest parc este de 30.000 de lei.
În Parcul Caius Iacob, din zona Podgoria, care are o suprafaţă de 4.186 metri pătraţi, a fost însămânţat şi montat gazon, au fost toaletaţi arborii şi gardul viu, au fost igienizate spaţiile de joacă pentru copii şi a fost montată o masă de ping-pong. Parcul a fost dotat şi cu un sistem de irigare cu aspersoare. Valoarea investiţiilor în mo­dernizare acestui obiectiv se ridică la 172.000 lei.
De asemenea, în Parcul UTA, care urmează să primească o denumire printr-o hotărâre a Consiliului Local, modernizarea s-a făcut ţinându-se cont de arborii existenţi. Astfel, au fost amenajate alei, un loc de joacă, supra­faţa a fost împrejmuită cu gard de lemn, s-au montat tobogane şi huţuluşe şi nisip pentru protecţia copiilor. Pe lângă arborii existenţi s-au plantat specii ornamentale de talie medie şi pitică, hibiscus, tuia, taxus şi un covor vegetal din trifoi pitic, rezistent la călcare.
De asemenea, în acest parc au mai fost amenajate ghivece cu flori perene.
Valoarea investiţiilor în acest parc se ridică la 60.000 lei.
„Cele trei parcuri au devenit oaze de verdeaţă ale cartierelor în care au fost amenajate şi îmbină spaţiile de relaxare cu spaţiile de joacă şi spaţiile de socializare”, a precizat Marcela Nicşanu, consilier local.
Aceasta a mai anunţat că, zilele viitoare, vor fi cunoscute proiectele de amenajare a parcurilor din cartierele Bujac şi Gai.
(Ş.M.)

Recomandările redacției