Poliţiştii au depistat trei persoane de sex masculin, care au săvârşit furturi în ultimele zile sau care erau căutaţi pentru infracţiunea de furt. Poliţiştii Biroului de Ordine Publică au depistat principalul suspect în cazul unui furt de componente auto, prejudiciul fiind estimat la 6.300 lei.
Din cercetările efectuate de către poliţişti s-a stabilit faptul că, în noaptea de 21 spre 22 iulie 2011, Alin F., de 28 ani, din Arad a sustras componente auto de la un autoturism marca Renault Twingo aparţinând lui B. G., din Arad. Prejudiciul în valoare de 6.300 lei a fost recuperat integral, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. Poliţiştii Biroului de Ordine Publică îl cercetează pe Marin H. de 49 ani, din Arad. În data de marţi, 28 mai, în jurul orei 17.00, bărbatul a fost prins în timp ce a sustras dintr-un supermarket, situat pe Bulevardul Revoluției din Arad, mai multe produse alimentare. Pe numele acestuia au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
„Poliţiştii Biroul Investigații Criminale au depistat un adolescent ca fiind suspectul principal în cazul unui furt de telefon mobil, din sala de sport a unei şcoli În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în data de 17 mai, S. D. de 13 ani, elev, a sustras un telefon mobil, din sala de sport a unei unităţi de învă­ţământ din Arad”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Camelia Tuduce. Prejudiciul în valoare de 761 lei a fost recuperat în totalitate, iar adolescentul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției