Trei școli arădene vor deveni baze de practică pedagogică

0
988

Trei școli de renume din Arad fac parte din lista celor 100 de Baze de Practică Pedagogică, baze care vor coordona la rândul lor între patru și șase unități de învățământ. Lista  a fost publicată recent  în Monitorul Oficial. Ordinul care prevede înființarea acestor baze, prevede că acestea  funcționează cu „statut de consorții școlare pentru practica pedagogică și pentru mentoratul didactic”.

„Se aprobă înființarea, organizarea și funcționarea bazelor de practică pedagogică, numite în continuare BPP, care funcționează cu statut de consorții școlare pentru practica pedagogică și pentru mentoratul didactic”, potrivit ordinului citat.

Școlile arădene ce vor fi baze de practică pedagogică sunt: Colegiul Național „PREPARANDIA — DIMITRIE ȚICHINDEAL”, Liceul Teoretic „ADAM MÜLLER GUTENBRUNN”și Colegiul Național „MOISE NICOARĂ”.

Aceste baze se constituie în jurul unei unități de învățământ preuniversitar liceal cu statut de școală de aplicație, denumită școală de aplicație coordonatoare, care încheie acorduri de parteneriat cu alte unități de învățământ, în scopul organizării și desfășurării activităților de practică pedagogică și de mentorat didactic, constituind un consorțiu școlar.

Școlile de aplicație coordonatoare  sunt de fapt unitățile prevăzute și în ordinul de înființare a școlilor cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.