Să vă provoace la… emoții intense. Aceasta este intenția actorilor arădeni la finalul acestei săptămâni. Pentru aceasta ei vă propun trei spectacole: două pe scena Studio a Teatrului Clasic și unul pe cea a Trupei Marionete.

Prima provocare teatrală a acestui final de săptămână este o poveste a cărui subiect e mai actual ca oricând, o istorie care poate fi a oricăruia dintre noi: spectacolul „Aici, acolo” de Mihai Ignat, în regia lui Alexandru Maftei.

Românii pleacă în străinătate visând la o viață mai bună pentru ei și familiile lor. Acest vis se schimbă pe nesimțite. Aceste familii se dezintegrează – rămâșițe, frânturi dezmembrate, automatisme lipsite de conținut. Nimic din visul inițial. Este o sfâșiere a relațiilor de familie. Însingurare profundă, alienare, dezumanizare. Vreau să semnalez acest fenomen, să îl pun sub lupă. A nu se înțelege cumva că susțin faptul că românii n-ar trebui să plece din țară – dimpotrivă, mi se pare firesc să pleci dintr-o țară în care nu mai poți trăi decent. Demersul meu vizează costurile umane ale acestei dezrădăcinări.”, spune Alexandru Maftei.

Spectacolul, programat în 13 aprilie, de la ora 19.00, pe scena sălii Studio, e un bun prilej de reîntâlnire cu actorii: Oana Kun, Ovidiu Ghiniță, Florin Covalciuc, Sorin Calotă și Amalia Huțan. Scenografia este semnată de Gabriella Spiridon.

Ziua de duminică, 14 aprilie, debutează, la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete, cu un spectacol pentru copii. Este vorba despre „Hansel și Gretel”, un spectacol creat de Francisca Simionescu. Scenografia este semnată de Zoe Eisele Szucs.

Vorbim despre un spectacol montat în stil clasic, cu marionete la fire scurte, care urmărește fidel povestea fraților Grimm. Partiturile muzicale cântate și coloana sonoră, sunt adaptate după opera lui Engelbert Humperdinck. Caracterele bine definite ale personajelor, interpretarea și mânuirea de excepție, cât și atmosfera de basm reușesc să-i bucure pe micii și pe marii spectatori la fiecare reprezentație.” – spun creatorii spectacolului.

Povestea inspirat spusă de actorii Trupei Marionete se adresează tuturor copiilor care au împlinit deja 3 ani.

Tot duminică, 14 aprilie, dar de la ora 19.00, în sala Studio, e vreme pentru un alt răsfăț teatral, adresat de data aceasta publicului adult. Este vorba despre spectacolul „Flori de mină”, de Szekely Csaba. Montarea, inspirat construită de regizorul Ștefan Iordănescu, îi aduce pe aceeași scenă pe Ionel Bulbuc, Roxana Sabău, Ovidiu Ghiniță, Adriana Ghiniță și Florin Covalciuc. Scenografia îi aparține lui Doru Păcurar, în vreme ce costumele poartă semnătura Oanei Văran.

Recomandările redacției