Trei surse radioactive au fost descoperite în urma incendiului de amploare de la fosta fabrică de tigari a lui Zaher Iskandarani, din Timișoara.

Anunțul a fost făcut de prefectul județului care susține că în zona care a luat foc s-au descoperit surse radioactive de stronțiu.

În urma măsurătorilor, autoritățile au anunțat că nu au fost constatate creșteri ale nivelului de radiație, iar perimetrul a fost izolat.

Oamenii legii continuă cercetările, pentru a afla din ce cauză a izbucnit incendiul care a cuprins și a distrus complet o hală.

Fabrica a aparținut omului de afaceri Zaher Iskandarani, dat în urmărire internațională, după ce a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru contrabandă cu țigări.

Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a declarat, luni, că în perimetrul incendiului care a avut loc săptămâna trecută la o fostă fabrică de ţigări din comuna Săcălaz, limitrofă Timişoarei, au fost descoperite trei surse radioactive de Stronţiu-90.

În perimetrul incendiului au fost descoperite trei surse radioactive de Stronţiu-90, folosite pentru măsurarea densităţii ţigaretelor. A fost măsurată radioactivitatea şi nu au fost constatate creşteri ale nivelului de radiaţie. La faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţii Centrului Naţional pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN), iar blocul emiţător cu cele trei surse radioactive de Stronţiu-90 a fost ridicat şi izolat. Abia acum, după soluţionarea incidentului cu sursele radioactive, pot demara restul investigaţiilor, aşa că de marţi vor începe cercetările Poliţiei şi ale ISU, precum şi controlul privind respectarea normelor de prevenire şi protecţie la incendiu. Important este că nu avem creşteri ale nivelului de radiaţii”, a anunţat prefectul Mihai Ritivoiu, într-o postare pe Facebook.

Incendiu de amploare

Un număr record de 78 de pompieri militari din cele șapte subunități ale ISU Timiș au intervenit cu 14 autospeciale de stingere, două autospeciale de lucru și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN, o ambulanță SMURD și o cisternă de 30000 l, la misiunea de stingere a incendiului produs la o hală de depozitare în comuna Săcălaz.

În sprijinul salvatorilor timișeni au intervenit și trei autospeciale de stingere cu 14 subofițeri din cadrul ISU Arad, dar și cinci Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență. Astfel, un efectiv de 22 de autospeciale de stingere, două autospeciale de lucru și salvare de la înălțime, un echipaj CBRN și o ambulanță SMURD au intervenit la locul incendiului.

Pompieri din Chișineu Criș, Arad și Sebiș, solicitați să intervină la incendiul de proporții din Timișoara

Trei autospeciale de stingere cu o capacitate de 5000 litri apă și 800 spumă de la Detasamentul Arad, Garda 2 Chișineu Criș și Detașamentul Sebiș au plecat în sprijin la ISU Timiș pentru a interveni la incendiul ce se manifesta la ieșirea din Timișoara spre Jimbolia.

Recomandările redacției