accidentTrei autotrenuri au fost implicate într-un accident pe autostradă, ieri, în jurul orei 12.00, după ce un TIR care nu încetinise destul a tamponat autotrenul din faţă, proiectându-l pe acesta în TIR-ul următor. Un şofer din Arad nu a redus suficient viteza în timp ce se deplasa în spatele unui TIR, pe autostradă, în zona Giarmata. Conform comisarului-şef al Serviciului Autostrăzi Vest, Teodor Tudur, accidentul s-a petrecut la kilometrul 506, Giarmata – Timișoara, pe sensul de mers Arad-Timișoara, la doi kilometri înainte de nodul rutier Giarmata.
Circulaţia deja se desfăşura greu în zona respectivă, din pricina lucrărilor. La momentul accidentului, circulaţia a fost deviată. „La km 506 la pe calea nr. doi de mers dinspre Arad spre Timişoara, un autotractor cu semiremorcă care circula dispre Arad spre Timişoara a lovit din spate un alt autotren care se deplasa cu viteză redusă deoarce în zonă erau lucrări, care a fost proiectat în autotrenul care circula în faţa sa. Deci au fost implicate trei autotrenuri, autotractoare cu semiremorci şi a fost vătămat corporal uşor conducătorul auto de la ultimul autotren, cel vinovat de producerea accidentului. Lucrările în acea zonă vor fi finalizate astăzi” a declarat Teodor Tudur. Şoferul vătămat a fost transportat de urgenţă la spital, acuzând dureri de picior. Medicii au ajuns la concluzia ca nu are fracturi, ci o policontuzie şi va fi externat după investigaţii şi o radiografie RMN.
Circulaţia a fost deviată pe DN 69 Arad-Timişoara pentru ca poliţiştii să poată efectua măsurătorile la faţa locului şi a fost reluată la câteva zeci de minute, aceasta efectuându-se pe o singură bandă în restul după-amiezii.
(C.G.)

Recomandările redacției