ani
Agenţia naţională de Integritate (ANI) a constatat încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese de natură administrativă în cazul a trei viceprimari din Arad.
Este vorba de Ioan Adrian Chiu, viceprimar al comunei Dieci, care, conform ANI, „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 iunie 2008 – 12 mai 2010, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică. De asemenea, s-a aflat în stare de incompatibilitate și în perioada 24 februarie 2012 – 29 iulie 2014, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul altui PF”.
Se mai află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 29 iunie 2012, şi Ioan Marc, viceprimar al comunei Săvârşin, întrucât deține, simultan, funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.
Dorin Virgil Jiva, viceprimarul Târnovei, este al treilea nominalizat pe lista ANI, acesta aflându-se în stare de incompatibilitate în perioada 01 iulie 2012 – 04 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de viceprimar și calitățile de administrator și asociat unic în cadrul unei societăți comerciale.
Dacian Don

Recomandările redacției