Trenul Connecting Europe Express va ajunge, în această noapte, la Arad

0
843

Connecting Europe Express, trenul simbol al Europei va ajunge în noaptea de sâmbătă spre duminică la Arad. Primăria Arad le-a pregătit călătorilor mai multe surprize. Garnitura, compusă din vagoane ale mai multor state europene, va sosi la Arad în data de 19 septembrie, la ora 00:24. Plecat din Lisabona în 2 septembrie, trenul  Connecting Europe Express va ajunge la Paris pe 7 octombrie. Sosit la București Nord, ieri, la ora 12:21, trenul a fost tractat de o locomotivă Diesel. A intrat în țară pe la Giurgiu și până la București Nord a făcut două ore. Amintim că linia Giurgiu –București a fost prima linie ferată realizată în România, în anul 1869. Este adevărat linia oprea în Gara Filaret. Dar chiar și așa, este o ironie, în anul conexiunii europene pe calea ferată, că traseul clasic Guirgiu –București este inoperabil de 16 ani,linia fiind inundată în 2005. Nu a fost reparată în 16 ani, drept urmare trenul a făcut un ocol pe la Videle. Nu mai punem la socoteală că a făcut două ore până la București. Dar a ajuns la ziua și ora programată. Adică 17 septembrie, ora 12:21. Garnitura a cuprins vagoane de proveniență germană, franceză, italiană, elvețiană, maghiară. Așadar Europa a fost pusă pe șine. Trenul a fost tractat până la  București de o locomotivă Diesel. Numai… bună pentru transportul verde ecologic. O „mică“ inadecvare, deja tardițională. A  doua zi, la ora 7:51, în loc de ora 7:50 garnitura a plecat din Gara București Nord spre Arad și Curtici, ultima oprire înainte de a ieși din țară. De această dată garnitura a fost tactată de o locomotivă electrică, marca Siemens. În ten a urcat și delegația Connecting Europe, compusă, din demnitari ai Comisiei Europene, va fi întâmpinată pe peronul Gării din Arad, la linia 1, de către reprezentanții Primăriei Arad. La eveniment și-au anunțat prezența și europarlamentarul Gheorghe Falcă, fost primar al Aradului și Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica. Cei aproximativ 40 de membri ai delegației vor fi așteptați de autoritățile locale arădene cu două mici expoziții de machete și vor avea parte de două concerte, unul organizat în colaborare cu Filarmonica Arad și celălalt în parteneriat cu Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”. Protocolul prevede ca cele două delegații să facă și un schimb de fanioane, după care oaspeții vor face un tur nocturn al orașului, într-un autocar pus la dispoziție de Compania de Transport Public Arad. Amintim că trenul #ConnectingEurope Express străbate Europa promovând importanța călătoriei cu trenul pentru un viitor sustenabil, în contextul în care  2021 este Anul European al Căilor Ferate. Traseul trenului este de peste 20.000 kilometri, incluzând traversarea a 26 de țări și oprirea în peste 100 de localități.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.