Mersul de tren cadenţat se referă la un sistem în care trenurile circulă la intervale identice (perioade egale), uşor de ţinut minte.Practic, într-un astfel de sistem trenul are ore de plecare și de sosire la aceleași minute ale fiecărei ore, din două în două ore sau din jumătate în jumătate de oră, funcție de solicitările acelei rute. Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) intenţionează să organizeze o procedură de achiziţie publică a serviciului care are ca obiect „Îmbunătăţirea mersului de tren prin introducerea trenurilor de mers cadenţat în jurul oraşelor mari din România“. Conceptul „trenurilor cu mers cadențat” a fost dezvoltat de mai bine de jumătate de secol  în Europa de Vest. Capacitățile de transport sunt mai mici (între 100 și 350 de locuri), dar frecvențele propuse sunt ridicate. Deja în Ungaria acest sistem funcționează, iar rețeta pare una de succes. În acest sens, ARF a publicat pe SEAP un anunţ de consultare a pieţei, care are ca obiect obţinerea unei valori estimative pentru achiziţia acestui serviciu.Potrivit anunţului, se doreşte introducerea trenurilor de mers cadenţat în jurul oraşelor mari din România (21 oraşe, poli de dezvoltare şi poli de creştere) şi anume: Bucureşti, Cluj Napoca, Timişoara, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Baia Mare, Buzău, Botoşani, Satu Mare şi Râmnicu Vâlcea. De asemenea, se urmăreşte asigurarea legăturilor feroviare între oraşele mari şi reşedinţele de judeţ apropiate (12 conexiuni), astfel: Călăraşi – Slobozia; Ploieşti – Bucureşti – Giurgiu; Timişoara – Arad; Deva – Alba Iulia – Sibiu; Satu Mare – Baia Mare; Botoşani – Suceava; Cluj Napoca – Târgu Mureş; Brăila – Galaţi; Iaşi – Vaslui; Craiova – Slatina; Bacău – Piatra Neamţ şi Braşov – Sf. Gheorghe. Implementarea proiectului se prevede a fi realizată în 12 luni, iar sursa de finanţare este bugetul de stat şi Programul Operaţional Transporturi (POT). Așadar pe ruta Arad –Timișoara am putea avea trenuri la interval regulate de timp.

Recomandările redacției