CFR Călători anunţă, prin intermediul unui comunicat de presă, că începând de azi, a intrat în vigoare programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2016”. Astfel, timp de trei luni, până pe 13 septembrie, turiştii vor putea călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Cu alte cuvinte, începând de azi, arădenii care pleacă la mare, au la dispoziţie trenuri speciale. „Pentru noi, sezonul estival este o oportunitate. Încercăm să răspundem nevoii de mobilitate a cât mai multor oameni și dorințelor acestora de a călători la standarde de calitate din ce în ce mai bune. Prin programul estival Trenurile Soarelui conectăm toate zonele ţării cu destinaţiile turistice de vară și sperăm să le aducem românilor vacanţa cât mai aproape”, susţine Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători.

De menţionat că CFR Călători a pregătit un program special de trenuri pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă de pe litoral.  Trenurile vor fi introduse treptat în circulaţie.

De la Arad, trenul InterRegio 1822 va pleca la ora 19,20, pentru a ajunge la Constanţa, a doua zi, la ora 8,56. De acolo va pleca, în regim de tren personal spre staţiunile de pe litoral, urmând să ajungă la capăt de linie, la Mangalia, la ora 10.55. „Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalații de climatizare şi prize, iar Trenurile Litoral, de viteză sporită (IR 1983, IR 1582, IR 1587 şi IR 1588) Bucureşti – Constanţa şi retur, au în compunere şi vagon bar.  De asemenea, de la Bucureşti Nord la Constanţa şi retur, trenurile IR 1585 şi IR 1586 dispun de Wi-Fi gratuit. Pasagerii au posibilitatea de a călători la tarife reduse, prețurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile”, se arată în comunicat.

Legătură cu Delta

Reprezentanţii CFR Călători mai susţin că pentru a facilita accesul turiștilor către Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord – Tulcea Oraș și retur: IR 1989 cu plecare din Bucureşti la 06:42 şi sosire în Tulcea Oraş la ora 12:00. La întoarcere, IR 1988 pleacă din Tulcea Oraş la ora 13:35 şi sosește în Bucureşti Nord la ora 18:56. De asemenea, în fiecare zi, celelalte 4 trenuri Regio (2 dus/ 2 întors) din graficul zilnic vor continua să circule între Medgidia și Tulcea.  „Persoanele cu dizabilități motorii au posibilitatea de a se deplasa mai ușor cu trenul spre și dinspre litoral, beneficiind de servicii gratuite de asistență complexă (rezervarea locurilor speciale, însoțire în incinta stației, asistență la urcare/coborâre în/din tren și asistență la bordul trenului). Pasagerii trebuie să completeze, cu minimum 48 ore înainte de plecare, un formular care este disponibil online și la casele de bilete, pentru trenuri care au plecări/sosiri din/în marile gări. Toate detaliile pentru accesarea acestor servicii gratuite pot fi găsite pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Servicii. Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toți pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații”, mai susţin reprezentanţii CFR.

Recomandările redacției