Trenurile Zăpezii vin cu reduceri între 25 şi 56% pentru călătorii care pleacă la schi

0
508
trenuri
Călătorii au posibilitatea să plătească mai puţin dacă merg la munte

CFR Călători a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, că începând cu 1 ianuarie au fost lansată o nouă ofertă sub genericul „Trenurile Zăpezii”. Astfel, călătorii care, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie, se îndreaptă spre cele mai căutate staţiuni montane, cum ar fi Vatra Dornei, Parâng, Straja şi cele de pe Valea Prahovei vor benefica de reduceri cuprinse între 25 şi 56%. Astfel, acordă reduceri de 25% pentru călătoriile cu punct de sosire/plecare într-una dintre staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Braşov; pentru călătoriile cu punct de sosire/ plecare din Vatra Dornei şi Petroşani (reducerile sunt valabile doar în cazul unor anumite trenuri, de luni până joi, la clasa a II-a). De asemenea se vor acorda reduceri cuprinse între 31% -şi 56%, în toate zilele săptămânii, la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia – Braşov și retur.

Arădenii care vor să beneficieze de această ofertă o pot face circulând pe ruta Arad-Bucureşti Nord-Constanţa (Aradul fiind capăt de linie), pe ruta Arad-Vatra Dornei Băi sau pe alte rute. În acest din urmă caz, tariful întreg, la clasa a II-a este de 90,50 lei, însă cu reducere se va ajunge la 67,90 de lei. În cazul copiilor, preţul unui bilet va scădea de la 45,25 lei la 33,95.

„Oferta este supusă unor termene şi condiţii […] Aceste reduceri se aplică la tariful de adult şi copil şi nu se cumulează cu alte discounturi, excepţie făcând reducerea de 5% la cumpărarea online şi la automatele ZebraPay. Oferta va fi vândută ca opţiune de bază pentru cei care nu beneficiază de alte facilităţi. Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din stații”, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.

 

Trenurile Zăpezii 2015

TREN RUTA PLECARE SOSIRE   TREN RUTA PLECARE SOSIRE
IR 1745 Bucureşti Nord-Satu Mare 5:53 21:56 IR 1638 Constanţa-Bucureşti Nord-Braşov   5:35 11:00
IR 1631 Bucureşti Nord-Braşov 7:00 9:40 IR 1741 Bucureşti Nord-Satu Mare 18:35 9:39
IR 1732 Galaţi-Braşov 6:08 12:20 IR 1746 Satu Mare-Bucureşti Nord   3:47 19:29
IR 1633 Bucureşti Nord-Braşov 16:45 19:34 IR 1639 Braşov-Bucureşti Nord-Constanţa 17:15 22:38
IR 1641 Bucureşti Nord-Dej Călători 21:05    6:19 IR 1540 Braşov-Adjud-Iaşi 16:08 1:11
IR 1642 Dej Călători-Bucureşti Nord 21:17    6:48 IR 1541 Iaşi-Adjud-Braşov   5:05 13:37
IR 1644 Beclean pe Someş-Bucureşti Nord 22:40    8:22 IR 1824 Deva-Petroşani-Bucureşti Nord   7:15 15:41
IR 1742 Satu Mare-Bucureşti Nord 16:50    8:14 IR 1828 Petroşani-Caracal 12:40 16:22
IR 1731 Braşov-Galaţi 16:33 22:26 IR 1821 Constanţa-Bucureşti Nord-Arad 20:50 10:22
IR 1622 Timişoara Nord-Bucureşti Nord    8:11 20:56 IR 1823 Bucureşti Nord-Petroşani-Cluj Napoca 16:45 4:36
IR 1646 Târgu Mureş-Bucureşti Nord 13:05 21:33 IR 1722/1520/1827 Sibiu-Rm.Vâlcea-Caracal-Petroşani   2:50 11:10
IR 1538 Cluj Napoca-Bucureşti Nord 13:40 23:18 IR 1765 Iaşi-Vatra Dornei Băi-Timişoara Nord 15:05 8:10
IR 1632 Braşov-Bucureşti Nord   7:30 10:26 IR 1766 Timişoara Nord-Vatra Dornei Băi-Iaşi 13:40 6:48
IR 1653 Bucureşti Nord-Vatra Dornei Băi 21:30    7:13 IR 1823/1829 Bucureşti Nord-Simeria-Deva 16:45 0:55
IR 1654 Vatra Dornei Băi-Bucureşti Nord 21:12   7:23 IR 1834 Timişoara Nord-Vatra Dornei Băi-Iaşi    6:40 22:24
IR 1832 Cluj Napoca-Vatra Dornei Băi-Iaşi   9:10 18:19 IR 1837 Iaşi-Vatra Dornei Băi-Timişoara Nord 19:25 12:29
IR 1831 Iaşi-Vatra Dornei Băi-Cluj Napoca 11:01 20:28 IR 1838 Timişoara Nord-Vatra Dornei Băi-Iaşi 17:20 10:25

 

Anexa 2

Exemple tarife

RUTE Preţ IR fără rezervare, cls 2/lei    Copil – Preţ IR fără rezervare, cls 2/lei
tarif întreg cu oferta Trenurile Zăpezii  tarif întreg cu oferta Trenurile Zăpezii
Bucureşti – Predeal 37,00 27,75 18,50 13,90
Timişoara – Sinaia 101,00 75,75 50,50 37,90
Timişoara – Vatra Dornei Băi 101,00 75,75 50,50 37,90
    Arad – Vatra Dornei Băi 90,50 67,90   45,25 33,95
Craiova – Petroşani 42,00 31,50           21 15,75
     tarif rezervare   4,00   4,00            4,00                  4,00

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.