OLYMPUS DIGITAL CAMERATribunalul Arad va funcţiona în perioada vacanţei judecătoreşti cu program redus şi numai în procesele stabilite prin lege, cu regim de urgenţă. Astfel, între 1 iulie şi 31 august 2013, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor la Judecătoria Arad se va desfăşura zilnic, între orele 08.00 – 10.00 la camera 150, etajul întâi, iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului zilnic, între orele 08.00 – 10.00.
De asemenea, în cazul Tribunalului Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Regis­- tratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul zilnic între orele 08.30 – 10.30, iar preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua zilnic, între orele 08.30 – 10.30.
Acţiunile care se vor judeca în perioada menţionată mai sus, în materie penală, sunt: cauzele cu arestaţi preventiv în cauză; liberări provizorii sub control judiciar şi pe ca­- uţiune; luarea în mod provizoriu a măsurilor de siguranţă; plângeri împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată; liberări condiţionate; contopiri; amânarea executării pedepsei; întreruperea executării pe­dep- sei; contestaţii la executare; cereri formulate în baza Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală; plângerile împotriva încheierii judecă- torului delegat cu executarea pedepselor formulate în baza Legii nr. 275/2006; prelungirea dreptului de circulaţie; rejudecarea după ex­trădare. Acţiunile care se vor judeca în materie civilă sunt: asigurare dovezi, autorizarea executării obligaţiei de a face, contestaţie la executare, executarea hotărârii înainte de termen, executarea fără somaţie, fond funciar, încetare executare silită, modificări acte constitutive persoane juridice, ordonanţă pre­şedinţială, poprire asigurătorie, sechestru asigurător, sechestru judi­- ciar, suspendare provizorie, validare poprire, opoziţie la executare, pensie de întreţinere, tutelă, litigii de muncă, anulare cambie, cec, sau bilet la ordin declarat pierdut sau furat, cereri privind acordarea personalităţii juridice sau modificarea actelor constitutive ori a statutului persoanelor juridice, cereri prin care se solicită a se lua act de acordul de mediere, plasamente, plasamente de urgenţă, conflict de competenţă, acţiune posesorie.
„Precizăm că numai procesele pentru care legea prevede procedura în regim de urgenţă urmează a fi soluţionate în perioada vacanţei judecătoreşti. Restul acţiunilor se înregistrează şi vor primi termen de judecată pentru lunile septembrie şi octombrie”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Arad, Diana Dărăban.
(C.G.)

Lasă un răspuns

Recomandările redacției