tribunal[1]Reprezentanţii Tribunalului şi Judecătoriei Arad au desfăşurat, în cursul zilei de vineri, manifestarea de tipul „Porţilor deschise”, aflată la a VIII – a ediţie, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care se sărbătoreşte anual începând cu anul 2003. Programul de primire a grupurilor organizate precum şi a oricărui justiţiabil a început la ora 09:00 şi a durat până la ora 13:00. În această perioadă, instanţele au primit, în Sala festivă a clădirii, mai multe grupuri de elevi, de la Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş” şi Liceul de Artă „Sabin Drăgoi”, cărora, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Arad, le-a oferit informaţii despre istoricul clădirii, munca unui judecător, circuitul cererii de chemare în judecată, etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze, precum şi alte date despre sistemul judiciar român.
Au fost prezentate mai multe diapozitive cuprinzând imagini şi informaţii privind toţi participanţii la înfăptuirea actului de justiţie în România,  au fost împărţite pliante, după care grupurile au fost conduse să viziteze compartimentele instanţelor, circuitul cuprinzând: arhiva tribunalului, registratura instanţelor, unele săli de judecată, biblioteca.
Începând cu ora 10,00, un grup de elevi în clasa a XI – a, din cadrul Colegiului „Naţional Elena Ghiba Birta”, au simulat un proces penal, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de furt calificat,  în Sala de Judecată 2 Parter, din cadrul Tribunalului Arad, sub coordonarea unui judecător, a unui procuror şi a unui avocat. Elevii au deţinut rolul de judecător, procuror, grefier, avocaţi, inculpaţi şi părţi vătămate, dând dovadă de foarte bune abilităţi oratorice.
„Per ansamblu, apreciem că evenimentul s-a bucurat de succes, urmărindu-se  prezentarea obiectivă şi reală a imaginii sistemului judiciar şi de a aduce la cunoştinţa justiţiabililor modul de funcţionare a justiţiei. Sistemului judiciar trebuie să-şi îndeplinească rolul de serviciu public nu numai prin înfăptuirea justiţiei, dar şi prin stabilirea unui nou tip de relaţii între justiţie şi justiţiabil.  Realizarea transparenţei actului de justiţie rămâne un obiectiv prioritar, cu respectarea independenţei şi impar­- ţialitatea magistraţilor şi a confidenţialităţii datelor care au acest caracter existente în evidenţele instanţelor de judecată. Manifestarea de tipul «Porţilor deschise» are ca scop informarea cetăţeanului cu privire la aspectele importante legate de înfăptuirea actului de justiţie şi oferirea unei imagini reale a sistemului judiciar, având în vedere că imaginea actuală a justiţiei se datorează în parte şi necunoaşterii de către cetăţeni a mecanismelor de funcţionare a sistemului şi stabilirea unei relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Arad, Diana Dărăban.
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad, a invitat reprezentanţii mass media, elevii şi studenţii care doresc să urmeze cariera de magistrat, precum şi orice persoană interesată, să participe la manifestarea de tipul Porţilor Deschise, organizată de Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei Civile, care a avut loc vineri, 25 octombrie, începând cu orele 09.00, în Sala Festivă a Tribunalului Arad, aflată în incinta Palatului Justiţiei.
Participanţii au avut ocazia să afle ce se ascunde în spatele sălilor de judecată şi a muncii cu legea, circuitul unui dosar, precum şi etapele procesuale până la soluţionarea unei cauze.  Această manifestare are ca scop aprofundarea cunoştinţelor cetăţenilor despre modul de funcţionare a justiţiei şi stabilirea unor relaţii de încredere între cei care înfăptuiesc justiţia şi justiţiabili.
Claudia Gavra

Recomandările redacției