Naționala de futsal a României s-a reunit la finalul săptămânii trecute pentru următoarele două jocuri din campania de calificare la EURO 2022, găzduit de Țările de Jos.

Cu două puncte după primele două jocuri, acasă cu Serbia și în Macedonia de Nord, pe tricolorii pregătiți de Robert Lupu îi așteaptă ”dubla” acasă-deplasare cu surpriza grupei, Bosnia-Herțegovina.

Viitorii adversari au reușit să se impună în ambele jocuri pe care le-au disputat până acum în drumul spre EURO, 2-1 cu Macedonia de Nord și 4-2 în Serbia.

La turneul final se califică direct locul 1 alături de cele mai bune șase locuri secunde din cele opt grupe de calificare.

Până la primul meci din această lună, programat joi, 4 martie, de la ora 20:00, jucătorii naționalei se antrenează zilnic pe parchetul sălii în care va avea loc duelul, la Polivalenta din București.

Luni dimineață, Robert Lupu le-a pregătit un antrenament interactiv în care jucătorii au fost împărțiți în două grupe și au concurat între ei. Inclusiv selecționerul s-a băgat la joc și a făcut parte din echipa câștigătoare! Pe finalul antrenamentului, tricolorii au exersat în partea tactică modurile prin care îi pot surprinde pe bosniaci.

Partidele cu Bosnia-Herțegovina, din 4 martie, ora 20:00, și din 10 martie, în deplasare, de la ora 19:00, vor fi în direct la PRO X, pe YouTube FRF TV și pe pagina de Facebook Futsal Romania.

Lotul României pentru aceste partide este următorul:

Petrișor Toniță (Autobergamo Deva), Andrei Grigoraș (FK Odorheiu Secuiesc)

Cristian Matei, Adrian Pânzaru (Imperial WET Miercurea Ciuc), Szocs Laszlo, Dumitru Mimi Stoica, Hadnagy Istvan (Autobergamo Deva), Andrei Crăciun, Octavian Cireș (CS United Galați), Manya Szabolcs (Kecskemet), Paulo Ferreira (Recreativo Candoso), Savio Valadares (Kairat Almatî), Ique Ribeiro (KS Construct), Felipe Oliveira (Jaen), Valentin Ilaș (Informatica Timișoara).

Recomandările redacției