Un bărbat din Zărand a fost trimis în judecată de procurori, pentru că a deţinut fără drept muniţie la domiciliu. Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, prin rechizitoriul din data de 04.01.2017, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului Curta Ionel, cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Chişineu-Criş. „Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în data de 22.04.2016, inculpatul Curta Ionel a deţinut fără drept la domiciliul său din comuna Zărand, jud. Arad, un număr de 7 cartuşe calibru 16 mm cu capsele nepercutate şi în stare de funcţionare”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş.

Recomandările redacției