viol

Un bărbat care a violat, în repetate rânduri, o fetiţă de 13 ani, pe parcursul a nu mai puţin de doi ani, a fost trimis, zilele trecute, în judecată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Florin Prodan, pentru săvârşirea infracţiunii de viol în formă continuată.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, pe parcursul anilor 2012 şi 2013, în repetate rânduri, inculpatul a întreţinut, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra, acte sexuale repetate (vaginale, anale şi orale) cu minora T. L. R. (rudă în linie directă), în vârstă de 13 ani”, preciza Biroul de presă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Judecătoria Arad este instanţa competent să soluţioneze acest caz.

Recomandările redacției