violentaProcurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova, prin rechizitoriul din 18.03.2014, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului N.D., pentru săvârşirea  infracţiunii de loviri sau alte violenţe.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că, în data de 24 septembrie 2012, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri soţiei sale, N.G., care a avut nevoie de 90 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare”, precizează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Dosarul a fost trimis Judecătoriei Lipova, spre soluţionare.

Recomandările redacției