Tristan Mihuţa, gol-goluţ

Cunoscutul jurnalist arădean, Tristan Mihuţa, şi-a adunat câteva din amintirile sale legate de presa arădeană şi le-a vârât într-o carte intitulată „Adevărul gol-goluţ“. Titlul are dublu sens: cel referitor la  adevăr ca antonim al minciunii şi cel referitor la binecunoscutul cotidian arădean, „Adevărul“.

Cartea a fost lansată la Restaurantul Bucegi, de la Gară, restaurantul acela condus de Petre Burcă, acel loc în care se întâlnesc zilnic artişti, scriitor, cititori şi simpli asistenţi cu o bere în faţă, dezbătând iminentele probleme ale planetei.

Am fost onorat să fiu moderatorul lansării cărţii lui Tristan Mihuţa, mai cu seamă că aveam anumite simpatii reciproce de ani de zile. Sunt nişte sentimente reciproce, cumsecade şi la locul lor.

Ca moderator al lansării cărţii lui Tristan Mihuţa, „Adevărul, gol-goluţ“, mi-a fost foarte uşor; mai cu seamă că cei care l-au prezintat au fost doi oameni cu şarm, cu chemare la vorbă şi cu elocinţă: prof. Ovidiu Cornea şi jurnalistul şi cadrul universitar Andrei Ando.

Au fost scoase în evidenţă reuşitele cărţii, îngroşând unele aspecte mai aparte, comentând personajele reale, unele aspecte mai mult sau mai puţin pozitive, altele de-a dreptul deplorabile, dezonorante.

Revin la volumul lansat. Totul în carte este scris cu acurateţe, fără echivoc, fără apropouri: autorul descrie cu subiect şi predicat potlogăriile unor ziarşti arhicunoscuţi în Arad, gesturi şi comploturi meschine, care îţi provoacă dezamăgirea, dezaprobarea şi uneori chiar scârba. Dar apar şi lucruri frumoase, care fac cinste unor oameni de presă.

Desigur, trebuie să ţinem cont că o carte de memorii trebuie luată ca atare, ea trebuie citită prin ochii autorului, prin sufletul şi percepţia sa, existând în acest sens  şi unele rezerve privind adevărul real, absolut. Să nu uităm să credem că autorul unei cărţi de memorii deşi este sincer atunci când îşi publică memoriile, percepţiile lui nu trebuie musai să se suprapună cu ale celorlalte personaje care au trăit aceleaşi evenimente; dar care le percep din alt unghi, prin proprii ochi.  Cu alte cuvinte, se vor găsi inşi să spună că Tristan Mihuţa minte, că adevărul este altul.

De altfel, cartea scrisă de Tristan Mihuţa este una foarte incitantă. O carte care este deja viu comentată cu pro şi contra, depinde de felul cum a fost zugrăvită acea persoană în carte. Deci este o carte de succes!

Însă, indubitabil, fie că se recunoaşte, fie că nu, meritul lui Tristan Mihuţa în această carte este acela în care scoate la lumină dedesubturile şi resorturile care l-au dus şi l-au făcut să scoată pe piaţa jurnalistică a Aradului un ziar viu (Adevărul), pus în slujba arădenilor, scris de către jurnalişti descoperiţi  şi propulsaţi de către el. Căci ziarul „Adevărul“ de Arad a ajuns cel mai important ziar local din România, iar ziariştii descoperiţi de Tristan Mihuţa au ajuns să facă osatura actuală a redacţiilor Aradului.

Concluzionând şi personificând pot spune că aici, în această carte, este vorba despre un Tristan Mihuţa deosebit de sincer, un Tristan Mihuţa, gol-goluţ. Care se dezvăluie lumii cu defecte şi calităţi. Mare curaj!