Cei mai prost văzuţi parlamentari din întreaga istorie modernă a României şi-au legiferat pensii speciale, pe care să le primească în plus faţă de cele obişnuite: pentru un mandat, echivalentul pensiei unui profesor cu patruzeci de ani vechime la catedră, pentru două mandate, echivalentul pensiei a doi medici cu vechime neîntreruptă, iar pentru trei sau mai multe mandate, echivalentul pensiei a cinci muncitori care au trudit, toată viaţa lor, în regim de zi-lumină pe şantierele patriei. Pentru ca să-şi atingă acest obiectiv parşiv, cei şase sute de senatori şi deputaţi au legiferat triplarea salariilor guvernanţilor, astfel încât se­cretarii de stat, fripturiştii de tot felul şi titularii de portofolii ministeriale să primească, lunar, lefuri de la o sută de milioane în sus. Başca maşini de serviciu, secretare, deplasări în străinătate, deconturi la cinci stele şi protecţie de la „sepepe”. Tot pe relaţia troacă-troc, actuala majoritate parlamentară se încăpăţânează să-l susţină în fruntea Guvernului pe cel mai controversat prim-ministru din întreg spaţiul lumii civilizate. Pentru că nu e de ici, de colea, să fii dovedit că ţi-ai furat teza de doctorat (folosesc termenul de „furt”, deoarece noţiunea de „plagiat” se pare că nu-i oripilează pe alegătorii români), după care să fii acuzat şi trimis în judecată pentru că ai „mânărit” banii poporului de la Rovinari, prin contracte fictive de avocatură. Şi, în pofida tuturor acestor evidenţe, tu, stâlpul statului, să-l cataloghezi pe procurorul care ţi-a instrumentat dosarul ca fiind „neprofesionist” şi rău intenţionat. Nu pomenesc şi despre necesitatea demisiei din fruntea Guvernului României, deoarece m-am convins de faptul că acest act unilateral nu se găseşte decât în buzunarul oamenilor de onoare… Dar ne doare, pe toţi românii de viţă veche, când ministrul de Externe al Ungariei îl pune la colţ pe omologul său român – altfel, un diplomat de toată isprava – pentru simplul motiv că se găseşte în slujba unui premier trimis în judecată. Mai bine ne înjura, pentru că atunci am fi avut măcar posibilitatea să reacţionăm, amintindu-i tânărului şef al Diplomaţiei de peste Tisa că cel mai mare rege de după Ştefan cel Sfânt, precum şi cel mai mare general care a apărat vreodată coastele sudice ale Europei de invazia turcească, erau români get-beget, ba chiar tată şi fiu: Iancu de Hunedoara şi Matia Corvinul. La fel ca şi comitele Banatului, Pavel Chinezul, sau episcopul
primat al Ungariei, Nicolae Românul (Olahus), toţi frământaţi din aluatul Romei. Deci, atunci când şeful diplomaţiei maghiare vorbeşte despre tradiţia gră­nicerească a regatului de o mie de ani în spaţiul central şi est-european, nu poate să o facă fără să-i pomenească şi pe românii din Banat, Crişana şi Transilvania, pe slavii din sud şi pe rutenii din nord. Dar, atunci când te loveşte în crudul adevăr, acuzându-te că te laşi condus de către un prim-ministru penal, care nici nu demisionează şi nici nu este demis, parcă-ţi trece toată pofta de apărare. Şi-atunci începi să te gândeşti la depravarea limbii, unde curatul şi cinstitul troc se găseşte, uneori, prea alături de murdara şi puţin-onorabila troacă…

Recomandările redacției