Ne aşteaptă „vremuri grele”. Luna viitoare trebuie să ne pregătim portofelul pentru Sărbătorile de iarnă, de la cadourile de Moş Nicolae şi Moş Crăciun până la cheful de Revelion, „împachetat” adesea într-o vacanţă costisitoare., scrie Click.
Pentru a face faţă acestor cheltuieli, ar trebui să încercăm încă de acum să facem economii.
1. Pune zilnic 5 lei în puşculiţă. Nu e un efort mare, iar la final de lună ai deja 150 de lei în plus. Dar ţine minte, pentru acest lucru ai nevoie de perseverenţă şi răbdare. Dacă te obişnuieşti să faci acest lucru, pe termen lung, vei vedea că banala puşculiţă te poate scoate din încurcătură.
2. Mergi în supermarket cu lista de acasă. Şi cumpărăturile de zi cu zi tre- buie făcute puţin mai planificat. Dacă intri într-un supermarket fără un scop clar, rişti să-ţi fure ochii tot felul de alte produse de care nu ai neapărată nevoie.
3. Ia mâncare la pachet. Un alt lucru bun pe care poţi să-l faci pentru portofelul, dar şi pentru sănătatea ta este să-ţi iei pacheţel la serviciu. La restaurant, poţi că­dea uşor în plasa tentaţiilor culinare care, după ce că sunt scumpe, îţi pot afecta silueta. Mai bine pregăteşte-ţi de acasă mâncare sănătoasă şi mult mai ieftină.
4. Renunţă la card, plăteşte cash. Astfel, vei avea un reper vizual pentru tot ceea ce cheltuieşti şi, spun specialiştii, poţi economisi cu până la 18% mai mult.
5. Lasă maşina acasă. Foarte mulţi bani se duc pe motorină/benzină. Foloseşte cât poţi de mult mijloacele de transport.
6. Pe ce se duc banii? Este important să ţii evidenţa cheltuielilor şi să te asiguri că respecţi bugetul. Notează-ţi în telefon sau pe o agendă orice cumperi. Astfel, vei vedea exact cât cheltuieşti şi pe ce.
7. Cumpără doar strictul necesar. Îţi trebuie cu adevărat acum un parfum nou sau un set de oale pentru casă? Dacă nu, amână cheltuiala pentru lunile următoare sau renunţă de tot la ea, dacă nu e absolut necesară. De asemenea, nu are sens să mai dai banii pe lucruri pe care le ai deja, cum ar fi decoraţiunile de Crăciun. Folo­seşte globurile şi steluţele de anul trecut.
8. Stabiliţi un buget pentru cado­urile de Crăciun de anul acesta şi nu îl depăşiţi sub nici o formă. Bugetul nu trebuie să fie unul mare, iar cadoul poate să fie unul simbolic.
9. Fă economii la apă, la căldură şi la electricitate. Închide televizorul şi calculatorul dacă nu le foloseşti, scoate din priză toate aparatele electronice atunci când pleci de acasă, nu uita becurile des­chise dacă nu stai în camera respectivă, iar maşina de spălat pune-o în funcţiune doar dacă e încărcată complet cu haine.

Recomandările redacției