Trump a insistat ca secretarul de stat din Georgia „să găsească” voturi pentru a schimba rezultatul alegerilor

0
100

Preşedintele Donald Trump a insistat, într-un apel telefonic, ca secretarul de stat din Georgia, Brad Raffensperger, „să găsească” voturi pentru a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale pierdute în faţa democratului Joe Biden, potrivit unei înregistrări audio obţinute de CNN. În fragmente din convorbirea de o oră care a avut loc sâmbătă, Trump l-a criticat pe republicanul Raffensperger pentru că a refuzat să spună, în mod fals, că el a câştigat alegerile în Georgia şi a afirmat în mod repetat că alegerile au fost fraudate.
„Oamenii din Georgia sunt supăraţi, oamenii din ţară sunt supăraţi. Şi nu este nimic greşit în a spune asta, ştii, că ai recalculat”, a spus Trump. Raffensperger i-a răspuns: „Ei bine, domnule preşedinte, problema dumneavoastră este că informaţiile pe care le aveţi sunt greşite”.
Într-un alt fragment, Trump a spus: „Tot ce vreau să faci e asta. Vreau să găseşti 11.780 de voturi, ceea ce înseamnă cu unul mai mult decât avem. Pentru că am câştigat statul. Ar trebui să vrei să ai nişte alegeri corecte. Şi eşti republican”.
„Credem că avem nişte alegeri corecte”, a răspuns Raffensperger, căruia Trump i-a replicat: „Nu, nu, aveţi… Nici pe departe. Vă lipsesc sute de mii de voturi”.
Preşedinele a mai susţinut în timpul convorbirii că voturile în stat au fost scanate de trei ori, acuzaţie pe care Raffensperger a respins-o spunând: „Am făcut un audit şi am demonstrat cu certitudine că nu au fost scanate de trei ori”.
Angajaţii biroului lui Raffensperger au înregistrat convorbirea cu Trump sâmbătă, potrivit unei surse. Raffensperger le-a spus consilierilor lui că nu a vrut ca înregistrarea sau transcrierea ei să fie dezvăluită decât dacă Trump l-a atacat sau a interpretat greşit discuţia.
Donald Trump l-a atacat pe Raffensperger într-un mesaj Twitter duminică dimineaţă.
El a spus că a vorbit cu Raffensperger la telefon pentru a încerca să îl convingă să ana­lizeze teoriile conspiraţiei legate de votul din noiembrie. Potrivit preşedintelui, secretarul de stat a refuzat să facă asta.
Raffensperger i-a răspuns duminică: „Cu respect, domnule preşedinte Trump: Ceea ce spuneţi nu este adevărat. Adevărul va ieşi la iveală”.
Raffensperger, susţinător al lui Trump, a contrazis în mai multe rânduri acuzaţiile lui Trump legat de o fraudă în Georgia. El a supervizat trei renumărări ale voturilor şi alte analize ale procesului electoral.
La convorbire au asistat şi şeful cabinetului de la Casa Albă, Mark Meadows, avocata Cleta Mitchell şi alţi aliaţi republicani ai preşedintelui. (sursa:news.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.