Donald Trump a părăsit Casa Albă, cu câteva ore înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. Trump a plecat la bordul elicopterului prezidențial, Marine One, în jurul orei 8:20, ora Washingtonului (15:20, ora României), însoțit de soția sa, Melania.
Avionul US Air Force One, cu Donald și Melania Trump la bord, a decolat de la baza aeriană Andrews, cu destinația Mar-a-Lago, reședința acestora din Florida. Este ultimul zbor al lui Trump în calitate de președinte al SUA.
„Ne vom întoarce, într-un fel sau altul”, a spus Donald Trump susținătorilor săi, într-o declarație făcută la baza aeriană de la Andrews, de unde soții Trump vor pleca spre Florida pentru ultima oară cu US Air Force One, în calitate de președinte și Primă Doamnă a Americii.
„Au fost patru ani extraordinari, ce am făcut noi a fost uimitor, după orice standarde: am întărit Armata Sua, am creat Forța Spațială a SUA. Am avut grijă de veterani, care au fost foarte prost tratați
înainte, acum pot beneficia de îngrijiri medicale Am promovat cele mai mari reduceri de taxe din istoria SUA. Sper că nu vor crește taxele, dar dacă le vor crește, eu v-am avertizat”, a declarat Donald Trump.
„Mă voi lupta mereu pentru voi, vă voi asculta și vă spun că viitorul acestei țări nu a fost niciodată mai bun. Viitoarea
administrație are fundația să facă ceva extraordinar. Urez succes și noroc noii administrații”.
„Lucrurile pe care le-am făcut au fost incredibile și vă spun doar la revedere, va mulțumesc și ne vom întoarce într-un fel sau altul. Vreau să îi mulțumesc vicepreședintelui Mike Pence. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor din Wa­shington. Ne revedem curând!”, a spus Trump.
În jurul orei 15:30, ora României, soții Trump au aterizat la baza militară Andrews din Maryland, aflată la aproximativ 16 kilometri de Washington. Zborul de la Casa Albă până la baza aeriană a durat circa 10 minute.
Trump a decis să nu participe la inaugurarea succesorului său la Casa Albă, încălcând astfel una dintre cele mai vechi tradiții ale republicii americane și transferului pașnic de putere.
Este pentru prima oară în ultimii 151 de ani când un președinte refuză să participe la ceremonia de învestire a succesorului său. Ultima oară, un astfel de eveniment s-a petrecut în 1869, când președintele Andrew Johnson a refuzat să participe la învestirea succesorului său, Ulysses Grant.
În ultimele zile, Trump a fost furios și izolat la Casa Albă, conform unor declarații făcute de subalternii săi. CNN scria săptămâna trecută că persoanele care îl consiliază au decis să facă în așa fel încât să reducă cât de mult posibil aparițiile sale publice pentru a evita ca acesta să facă declarații nesăbuite cu privire la insurecția din 6 ianuarie.
În ultimul său discurs oficial, un clip înregistrat, Trump a spus că „se va ruga pentru succesul” viitoarei administrații, însă a refuzat să-l numească sau să îl pomenească pe succesorul său la Casa Albă, Joe Biden.
În ultimele sale ore de mandat preziden­țial, Donald Trump a grațiat 143 de persoane. Printre cei care au primit iertarea preziden­țială se numără fostul său strateg Steve Bannon, dar și celebrități precum rapperul Lil Wayne și persoane cu condamnări pentru fapte grave de corupție. Totuși, Donald Trump n-a mers până într-acolo, încât să-și acorde preventiv grațiere pentru el ori membrilor familiei sale.

Recomandările redacției