Primele două cazuri de infectare cu  cu mutația B 1.1.7, cunoscută și sub denumirea de tulpina britanică, au fost confirmate oficial și la Arad, asta deși circulația acesteia era cunoscută deja.

Spitalul Clinic Județean Arad trimisese, pentru secvențiere, la Institutul Cantacuzino, șase probe recoltate de la pacienți internați pe secțiile Covid-19, asupra cărora a fost ridicată suspiciunea de infectare cu tulpina britanică. Institutul Cantacuzino a confirmat, în urma secvențierii, existența tulpinii la două dintre paciente. Este vorba de două femei de 60, respectiv 81 de ani, ambele din municipiul Arad, care nu au călătorit în afara țării. Pacientele au ajuns la spital la primele simptome, însă agresivitatea bolii era deja evidentă încă de la primele investigații.

În prezent, pacientele sunt ventilate non-invaziv și se mai așteaptă încă rezultatele pentru alte două probe.

Până în prezent au fost înregistrate 16 decese la cazuri confirmate cu tulpina britanică, la nivel național. „Șapte decese au fost înregistrate la sexul feminin, iar nouă la cel masculin. Media de vârstă a fost de 75 de ani, minima de 50, iar maxima de 91 de ani. Douăsprezece dintre persoanele decedate (75%) avuseseră condiții medicale pre-existente, iar pentru alte 4 cazuri acestea nu au fost raportate, însă vârsta de peste 70 de ani la 3 dintre ele reprezintă prin ea însăși un factor de risc pentru severitatea bolii. Un singur caz din cele decedate fusese vaccinat anti-COVID-19, cu 2 doze: femeie în vârstă de 88 de ani, având condiții medicale preexistente multiple, care foarte probabil nu a reușit să își formeze titrul de anticorpi necesar evitării unei forme severe a bolii” , se arată în raportul INSP. Există o mare posibilitate ca virusul să fi cuprins deja întreg teritoriul țării, deși nu este confirmat încă în toate județele.

Recomandările redacției