Autoritățile se așteaptă ca tulpina Delta de coronavirus să devină dominantă și în România și, cum aceasta este extrem de contagioasă, ne aşteptăm la evoluţii rapide ale numărului de cazuri. Specialiștii de la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anticipează că am putea înregistra chiar și peste 1.600 de infectări cu coronavirus pe zi, la mijlocul lunii septembrie.

Totuși, pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, acesta nu reprezintă un risc: „Partea bună, totuşi, e că pentru persoanele vaccinate această evoluţie rapidă şi această agravare a valului patru nu reprezintă un risc. Vaccinarea completă protejează cu peste 90% în faţa riscului de spitalizare şi niciunul din decese nu a apărut la persoane vaccinate”, a spus Ministrul Sănătății, conform b1tv.ro.

Ministrul Sănătății a mai adăugat că există deja un plan privind creșterea numărului de paturi în spitale pentru pacienții COVID, dacă situația o va impune: „Dacă avem suficientă populaţie vaccinată, spitalele nu mai sunt depăşite. Dacă nu mai sunt depăşite, cei care dezvoltă forme de boală care necesită spitalizare au acces mai uşor la servicii medicale.”

Recomandările redacției