Tunisieni ascunși într-un autoturism transportat de un automarfar, depistați la P.T.F. Nădlac II

0
211

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, au depistat patru cetăţeni din Tunisia, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un automarfar care transporta autoturisme.

 În data de 07.10.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, autoturisme, pe ruta România-Marea Britanie.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși într-un autoturism de pe platformă, patru cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Tunisia, cu vârste cuprinse între 22 și 25 ani, solicitanți de azil în țara noastră.

 În acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.