tenisPregătirile pentru ediţia a noua a Trofeului „Ilie Năstase” de la Arad          (3-11 august), turneu ITF aflat în calendarul circuitului Federaţiei Inter­- naţionale de tenis, au intrat în linie dreaptă.
ITF a publicat lista tenismenelor care s-au înscris la turneul arădean, care are toate şansele să o aibă ca favorită principală pe românca Raluca Platon (568 WTA). Lista definitivă va fi cunoscută în 23 iulie, ultima zi în care jucătoarele îşi pot anunţa retragerea.
Arădence pe zgura din
Subcetate
Printre tenismanele care şi-au anunţat intenţia de participare se regăsesc şi arădencele Karina Goia şi Rebeca Mitrea, ambele venite în vacanţă din SUA, unde studiază la Colegii. Pe zgura din Subcetate va fi prezentă Lina Gjorcheska (705 WTA), macedoneanca care s-a impus în ambele probe ale ediţiei precedente, de anul trecut, dar şi Diana Enache (Buzean), câştigătoare la Arad în 2011.
Turneul arădean este al cincilea din cele şase organizate în acest an în România.
Rampă de lansare spre tenisul mare
Tragerea la sorţi a tabloului de calificări va avea loc vineri, 2 august, de la ora 18.00, din 3 până în 5 august vor avea loc calificările, pentru ca o zi mai târziu să debuteze jocurile de pe tabloul principal. Meciurile se vor desfăşura pe terenul bazei sportive „Fair-Play” din Subcetate, iar intrarea va fi liberă. Trofeul „Ilie Năstase” a lansat, de-a lungul timpului, jucătoare aflate în TOP 100 mondial, cum ar fi Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru Raluca Olaru sau Alexandra Cadanţu.

Recomandările redacției