vingaAS Vinga şi Speranţa Turnu şi-au dat întâlnire în etapa a 10-a a Ligii a V-a, seria A. În prima repriză a meciului s-a jucat doar la o singură poartă, băieţii lui Cornel Nădăban presând constant poarta celor din Turnu. Pe acest fond au apărut şi ratările exasperante, dublate de intervenţiile providenţiale ale veteranului portar Stoenescu. Scorul avea să fie deschis în minutul 30, când Luncan a trimis mingea în poartă după un şut de la 16 metri, respins în faţă de goalkeeperul oaspeţilor. Partea a doua a început tot în nota de dominare a celor din Vinga, cu ocazii irosite de Luncan şi Rosus. Apărarea Speranţei, coordonată de Şule (antrenorul Ioan Jurău a lipsit), a mai cedat o dată, Luncan trecându-şi în cont dubla după o pătrundere frontală prin apărarea oaspeţilor. Vinga se impune cu             2-0, la capătul unui meci pe care l-a controlat clar.
„Meciul a fost la discreţia noastră, ei au avut doar un corner şi un şut pe poartă, în schimb noi am avut multe ocazii, mai ales în repriza secundă, dar am ratat exasperant. Jucătorii mei au o pregătire fizică bună, sper să fie una din armele noastre în meciurile următoare. Etapa viitoare avem un meci greu la Bârzava, mergem să câştigăm”, a spus Cornel Nădăban, antrenorul celor din Vinga.
„Gazdele au meritat victoria, noi am fost cu mai mulţi copii, ne-au lipsit patru titulari, dintre care doi au plecat de la echipă. Obiectivul nostru este menţinerea în Liga a V-a, nu vreau să retrogradăm. Etapa viitoare avem un meci greu acasă cu Săvârşin“, a spus după meci patronul Speranţei Turnu, Arsenov Radiţa.
AS Vinga: Linguraru – Gurban, Varga, Zlătar, Drăgulescu, Diaconu, Topac, Sava, Coste, Rosus, Luncan. Au mai jucat: Moştoi, Negrei, Niszter.
Speranţa Turnu: Stoenescu – Pascariu, Harasemciuc, Szabadai, Moldovan, Şule, Ghiţă, Sărmaş, Corodea, Stoian, Brăiţa.
Arbitri: Coroban Cristian – Daşcău Ovidiu, Lauko Claudiu.
Călin Moga

Recomandările redacției