Fanii fotbalului își doresc de ani de zile, ca lucrările la stadionul „Francis Neumann„ să se finalizeze, pentru a putea urmări meciurile echipei de suflet, UTA, din tribunele acestuia. Se pare că acest lucru s-a împlinit, spre bucuria tutror arădenilor pasionați de fotbal.

Pentru cei care nu mai au răbdare să vadă stadionul în timpul unei competiții, pot asista la tururi ghidate gratuite, organizate de Primăria Arad și Centrul Municipal  de Cultură. Doritorii trebuie să își rezerve un loc la telefon sau online, pentru a putea păstra măsurile de distanțare impuse de către autorități. De asemenea, aceștia sunt rugați să poarte mască de protecție, de unică folosință. Grupurile vor fi compuse din cel mult 5 persoane.

Pentru programare telefonică, doritorii pot să sune la numărul de telefon 0371.501.072, de luni până joi, între orele 14.00 – 16.00, iar pentru programarea online, se poate trimite un email cu numele persoanei la adresa secretariat@cmcarad.ro.

Tururile ghidate vor continua în perioada 31 august – 10 septembrie 2020, de luni până vineri, între orele 18.00 – 20.00 . Vor putea fi văzute vestiarele, tribunele, lojele, masa presei, locul în care va sta galeria și locul în care va fi amenajat muzeul.

Punctul de întâlnire cu ghizii este intrarea laterală a stadionului, din strada Frații Neuman.

Tururile ghidate au început luni, 24 august 2020, când au participat 110 persoane, iar marți, 25 august 2020, au fost înregistrați 250 de vizitatori.

„Sunt încântat că în acest an în care Clubul UTA împlinește 75 de ani de existență și de istorie, «Bătrâna Doamnă» a fotbalului românesc, «campioana provinciei» se poate bucura de o nouă casă. Nu o casă construită de guvern, ci una care, așa cum a fost de la bun început dorința baronului Neuman, aparține arădenilor, fiindcă este construită cu efortul Primăriei, din banii arădenilor, un lucru absolut remarcabil în România. Ceea ce îmi rămâne de adăugat, în afară de invitația de a vizita și a descoperi această nouă casă a fotbalului arădean, este că îmi doresc ca echipa să confirme statutul de legendă a fotbalului românesc și să îi urez succes.“, a declarat primarul municipiului Arad, Călin Bibarț.

Recomandările redacției