UAV a fost vizitată de președintele Senatului și de președintele Consiliului Național al Rectorilor

0
205

Preşedintele Senatului României şi preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor au vizitat ieri Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cei doi au susţinut scurte prelegeri pe probleme de învăţământ în faţa studenţilor şi a cadrelor didactice prezente în Sala Ses­tivă din Complexul M.
Preşedintele rectorilor a punctat progresul făcut de universitatea arădeană de stat în ultima perioadă, atât din punct de vedere al numărului de studenţi cât şi în ceea ce priveşte calitatea şi adecvarea programelor de studii la piaţa economică, insistându-se pe necesitatea dezvoltării relaţiilor universităţii cu agenţii economici, pe dezvoltarea învăţământului tehnic în cadrul facultăţilor de inginerie şi pe dezvoltarea laturii de cercetare.
Cei doi oficiali au vizitat laboratoarele din cadrul Institutului de cercetare, dezvoltare, inovare în ştiinţe tehnice şi naturale, sala de sport şi alte spaţii de învăţământ din Complexul M. „Am fost onoraţi de vizita celor doi distinşi invitaţi la universitatea noastră. Ne-am bucurat că am avut ocazia de a  prezenta preşedintelui Senatului României şi preşedintelui Consiliului Naţional al Rectorilor dotarea tehnică performantă a Institutului de cercetare, dezvoltare şi inovare, că am reuşit să discutăm despre necesitatea alocării unor fonduri mai mari pentru cercetare, pentru a putea dezvolta la nivelul universităţii noastre centre puternice de cercetare, în care să putem coopta cercetători importanţi din ţară şi din străinătate. De asemenea, ne-am bucurat că au fost remarcate şi punctate progresele fă­cute de universitatea noastră în plan instituţional şi al dezvoltării academice”, a spus prof. univ. dr. Ramona Lile, rector al UAV.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.