interpolLa zece ani de la uciderea băiatului judecătorului Ioan Trifa, unul dintre cei doi condamnaţi pentru fapta de omor, Florin Moldovan, a fost reţinut, sâmbătă, de INTERPOL, în Spania.
Se pare că totul a pornit de la munca asiduă pe care poliţiştii arădeni au dus-o pentru a pune în aplicare această pedeapsă, pe baza informaţiilor obţinute aflând că ucigaşul lui Traian Trifa, atunci în vârstă de 20 de ani, omorât în bătaie pe data de 21 spre 22 mai 2004, se află în Spania. Omologii iberici s-au dus, cum se spune, la „punct ochit, punct lovit”, săltându-l pe Florin Moldovan fără nicio problemă.
Cum a fost dat în urmărire internaţională, INTERPOLUL a contribuit decisive la prinderea sa pe baza informaţiilor poliţiştilor arădeni, urmând ca, foarte curând, să fie transportat sub escort la Penitenciarul Arad, în vederea executării pedepsei.
Procurorii afirmau, atunci, că Traian Trifa a fost lovit de Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan cu obiecte dure în mai multe zone ale corpului, totul pornind de la o ceartă care s-a sfârşit cu pumni pentru fiul judecătorului Trifa.

Recomandările redacției