Ucraina a primit un ajutor militar din partea SUA în valoare de peste 60 milioane de dolari, inclusiv rachete antitanc Javelin, a anunţat miercuri ambasada Statelor Unite ale Americii la Kiev, potrivit Reuters.După anexarea Crimeii de către Moscova în 2014 şi declanşarea conflictului armat în regiunea Donbas din estul Ucrainei, Washingtonul a trimis Kievului un prim lot de sisteme Javelin în valoare de 47 milioane de dolari în aprilie 2018, potrivit agerpres.ro. Ajutorul militar pentru Ucraina s-a aflat în centrul unei anchete a Camerei Reprezentanţilor în decembrie vizând destituirea preşedintelui Donald Trump pentru obstrucţionarea Congresului şi pentru exercitarea unor presiuni asupra Ucrainei pentru a-l investiga pe fiul candidatului democrat la prezidenţialele din noiembrie Joe Biden, fost vicepreşedinte. Cei doi Biden neagă orice fapte reprobabile. Democraţii au susţinut că Donald Trump a încercat să-şi sporească şansele de a fi reales, însă preşedintele american a fost achitat în februarie de Senat, aflat sub controlul republicanilor.

Recomandările redacției