frontieraPoliţiştii de frontieră din cadrul S.T.P.F. Arad au depistat două cărţi de identitate false, cu ajutorul cărora doi cetăţeni ucraineni au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. În data de 05.05.2015, în jurul orei 20.45,  la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca pasageri într-un autocar înmatriculat în Romania, care circula pe relaţia Bucureşti – Hamburg, două persoane, un bărbat şi o femeie, care s-au legitimat la controlul de frontieră două cărţi de identitate româneşti.
Poliţiştii de frontieră au ve­rificat documentele și au constatat că acestea nu îndepli­- neau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false total.
În urma cercetărilor, a rezultat faptul că cele două persoane sunt cetăţeni ucraineni, se numesc Mikola P. și Inna P., în vârstă de 40, respectiv 43 ani, care au încercat să folosească documentele false pentru a ajunge într-o ţară din spaţiul Schegen. „Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au fost întocmite actele începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei, urmând ca la finalizarea cer­cetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, co­misar-şef Daniel Iancu.

Recomandările redacției