În ultimii ani am asistat la deconectări masive a apartamentelor  din condominiile alimentate cu energie termică în sistem centralizat. La debranșarea totală a clădirilor care au fost proiectate și construite cu acest sistem. Chiar dacă legea permitea deconectările în anumite condiții, cei mai mulți au ales să urmeze calea ilegală de deconectare.

Nu a existat o prioritizare  pentru guvernele de după 1989 privind strategia energetică națională  și a sistemului, iar după ce CET-rile au ajuns în subordinea administrațiilor locale nici atât. Cu toate că au fost cheltuite sume mari din banii publici nu s-a dorit cu adevărat eficientizarea sistemului rămânând doar o sursă sigură de venit pentru cei care au adus centralele electrice de termoficare în colaps.

În Arad ca și în alte orașe ale țării cetățenii s-au săturat de promisiuni si nerealizări a celor care au fost aleși. Sperăm să se țină cont  de  propunerile ULAL Arad  la  dezbaterea  publică  pentru  bugetul  Municipiului  Arad,  către  Consiliul Municipal  Arad, de majorare  a subvenției la tariful Gicacaloriei  livrată  populației, la intrarea în sezonul rece,  astfel ca prețul să scada de la 392 lei cât este în prezent, la 276 lei”, spune Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.

Securitatea la incendii – prioritară

La aceast moment un lucru foarte important pentru Asociațiile de proprietari este respectarea legislației privind protecția și securitatea la incendii. În condominiile  în care sunt  montate centrale de gaz în apartament, trebuie montate detectoare automate de gaz și pe părțiile  comune ale clădirii, de asemenea trebuie să existe extintoare și un plan de evacuare în caz de incendii în fiecare scară de bloc.  Ordinul ANRE 89/10.05.2018,prevede obligativitatea montării detectoarelor automate de gaze naturale conform art. 129, alin. (1) și alin. (2) precum și art. 144 alin. (1). 

Astfel, raportat la prevederile art. 144 alin. (1), pentru siguranța în alimentarea cu gaze naturale, se impune montarea detectoarelor automate de gaze naturale și pe casa scării pentru a putea fi detectate  scăpările accidentale de gaze naturale.

De reținut este,că verificarea tehnica a instalației se face la maximum  doi ani, iar revizia tehnica a instalației la maximum  zece ani. În cazul în care nu sunt îndeplinite normele tehnice operatorul  poate întrerupe alimentarea cu gaze naturale la  clientul final.

Conform art. 54 alin. (1), lit. d), pct. v din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 29/28.06.2016, operatorul sistemului de distribuție a gazelor naturale poate să întrerupă alimentarea cu gaze naturale a clientului final, în situația în care nu sunt prezentate actele doveditoare privind efectuarea verificării sau a reviziei tehnice periodice a instalației de utilizare, în conformitate cu normele tehnice specifice aprobate de ANRE.

    Menționăm și faptul  că din anul 2016, conform Legii 15/2016, locatarii  pot face sesizări și reclamații pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun în spațiile comune și publice. În  Arad, sesizăriile și reclamațiile se fac la Poliția Locală apelând numărul de telefon: 0257-939”, mai adaugă Dorina Lupșe.

  • Ciprian Balica spune:

    Bună ziua!
    Despre soluții privind termoficarea ineficientă:

    Mari companii europene (Vattenfall, Bosch…) din domeniu investesc de ani buni în soluții ce permit DESCENTRALIZAREA producerii căldurii și apei calde pentru consum (ACC). Soluțiile au fost preluate și în majoritatea strategiilor energetice naționale. Pentru orașele României dependente de încălzire centralizată ineficientă, SOLUȚIA potrivită ar fi instalațiile flexibile, compuse din echipamente mici, care să satisfacă necesitățile unei asociații de locatari, unui cvartal, unei școli etc., configurația fiind:

    1). Minimum două centrale pe gaz (în condensare) astfel încât:
    a). defectarea uneia, pe timp de iarnă, să permită funcționarea sistemului, în regim de avarie, până la remedierea stricăciunii.
    b). să existe posibilitatea menținerii în funcțiune, în perioada caldă a anului, a unei singure centrale, la capacitate minimă, în scopul acoperirii necesarului de ACC în zilele înnorate (când panourile termosolare nu fac față).
    Avantaj: după 20-30 ani, centralele pe gaz pot fi înlocuite ușor cu pompe de căldură.

    2). Boilere cu două serpentine (care pot acumula căldură și de la centrale și de la panouri termosolare) care să poată stoca necesarul de ACC pentru 24 de ore pentru beneficiarii sistemului (locatari, elevi…).

    3). Panouri termosolare care să asigure ACC în anotimpul cald (minimum 0,8 mp suprafață activă panou per locatar) pentru cel puțin 24 de ore. Dacă finanțarea este deficitară, panourile se pot instala pe parcursul câtorva ani.

    – COSTĂ MULT MAI PUȚIN decât termoficarea centralizată
    – REDUCE MULT POLUAREA.

    De menționat că:
    a). Dacă există termoficare în cogenerare, centrala își poate continua activitatea de producător de energie electrică și termică, dar în mod optim, exclusiv din cogenerare, fără cazane auxiliare toxice (CAF, unele pe păcură, cu simplu rol de suplimentare masivă a încălzirii și ACC pe timp de iarnă), și alimentând o rețea modernă și corect dimensionată (probabil o treime din cea existentă, modelul Helsinki este de studiat). Energia termică trebuie vândută în condiții de piață liberă (Legea 325 trebuie oprită).
    b). Compania de termoficare își poate recalifica personalul în domeniul sistemelor mici, de scară/bloc (instalare + întreținere), și poate crea noi locuri de muncă.
    c). Se pot dezvolta importante platforme industriale pe acest profil.
    d). POLUAREA aferentă încălzirii scade mult, implicit se micșorează cheltuielile medicale conexe și suferințele.
    e). Se disponibilizează terenuri care pot deveni spații verzi.
    f). Dispar cheltuielile legate de refacerea infrastructurii rutiere (gropi) afectată de reparații/înlocuiri de conducte și scurgeri de apă.

    – Informații suplimentare (analize, simulări, impact social, tablou financiar…), găsiți la:
    http://casaecodesign.ro/solutia-verde-spaima-mosierului-radet/
    – Interesul UE pentru această soluție este subliniat prin alocările financiare din cadrul programelor ELENA, NER 300 etc. Toți banii plătiți de poluatori pentru certificate EU-ETS ar trebui (!!) să fie alocați reformării energetice în spiritul UE (conform directivelor 2018/410, 844, 1999, 2001 și 2002, plus alte acte normative), prin intermediul viitorului Innovation Fund.

    Iarna care va veni poate reprezenta un pericol major pentru cetățenii dependenți de termoficare, sistemul nu trebuie resuscitat, ci îngropat și înlocuit. Această soluție ar trebui discutată în Consiliul Municipal. Scenariul de coșmar ar fi: câteva zile cu temperaturi sub -10ᴼC (normale în România), termoficarea pică, populația bagă radiatoarele în priză, SEN pică… nenorocire! (Sistemul Energetic Național-SEN „gâfâie” când consumul crește peste 9.500 MW, iar capacitatea de import a rețelelor este de sub 1.000 MW).

    În speranța unui viitor mai curat,
    ing. Ciprian Balica (balica.ciprian@gmail.com)

    P.S.: Soluția descrisă trebuie să fie aplicată în paralel cu termoizolarea clădirilor (http://casaecodesign.ro/fatade-ventilate/).
    P.P.S.: România riscă un MCV pe domeniul ENERGIE-MEDIU, la nivelul anului 2023, ca urmare a planificatei evaluări CE privind dezvoltarea pe principalele direcții ce privesc Uniunea Energetică Europeană (32% regenerabile, stocare, descentralizare termică, 32,5% eficiență, 15% conectivitate/capacitate de transport de energie, e-mobility etc.). MCV-ul poate lovi cu amenzi și la nivel municipal.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției