Președinții asociațiilor de proprietari din Arad sunt așteptați zilnic de luni până vineri, între orele 9:00-16:30, la sediul ULAL Arad, str. George Coșbuc, nr. 33, pentru a finaliza acțiunea comună cu privire la determinarea Companiei de Apă Arad S.A. de a citi lunar contoarele de branșament aflate pe domeniul public.

Contractele civile încheiate cu furnizorii de servicii de utilități publice trebuie analizate și negociate de către Comitetul Executiv și pot fi semnate doar de către Președintele asociației de proprietari, așa cum este prevăzut în Legea nr. 196/2018.

Nu recomandăm președinților și administratorilor să accepte autocitirea contoarelor de branșament aflate pe domeniul public pentru următoarele motive: prețul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare cuprinde și citirea contorului de branșament de către operator; operatorul este obligat să citească contoarele conform regulamentului ADIAC Județul Arad, art. 106, alin. (5), lit. a), Legii nr. 51/2006, Legii nr. 241/2006 și Ordinului nr. 88/20.03.2007 al ANRSC; contorul de branșament este proprietatea operatorului serviciului de alimentare cu apă și de canalizare; căminul de branșament este situat pe domeniul public; angajații asociației de proprietari și comitetul executiv nu sunt instruiți și nu sunt în măsură să-și asume riscurile de accidentare/deces, privind siguranța în muncă la citirea contorului în căminul de branșament; asociația de proprietari nu pot să-și asume starea de funcționare și integritatea contorului de branșament, proprietatea operatorului”, spune Dorina Lupșe, președintele ULAL Arad.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canalizare (ADIAC) Județul Arad a fost constituită în scopul asigurării „interesului general al locuitorilor de pe raza unităţilor administrativ-teritoriale membre pentru îmbunătăţirea calităţii Serviciului, în condiţiile unor tarife care să respecte limitele de suportabilitate ale populaţiei.”

Din facturile emise de către operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nu rezultă că ADIAC Județul Arad își respectă misiunea pentru care a fost constituită și pentru care încasează indemnizații lunare consistente de la cetățeni, având în vedere continua creștere a prețului la apa potabilă și la canalizarea menajeră.

Recomandările redacției