Când scriu aceste rânduri, acţiunea de votare duduie ca o batoză din perioada colectivizării socialiste a agriculturii. Cetăţenii României se duc la vot convinşi fiind că vor alege un preşedinte care va conduce România mai bine, o va face mai unită, o ţară în care lucrul bine făcut va fi la loc de cinste. Sunt sigur că oricare din cei doi candidaţi la Preşedinţia României, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, va fi mai bun ca Traian Băsescu, cel puţin dintr-un punct de vedere. Şi anume acela al principalei prerogative a puterii primului om în stat, acea prerogativă de a fi un mediator perfect între formaţiunile politice de la Putere şi cele ale Opoziţiei, între diferite instituţii ale statului. Nici unul din cei doi care va fi ales preşedinte nu cred că va face greşeala matrozului, care a condus România două mandate de scandal, de ură viscerală între oameni şi partide, suspiciuni, umilinţe, fraude economice şi electorale (amintiţi-vă de alegerile din Paris, când s-a obţinut un vot la zece secunde). Aşa că noul preşedinte al României va avea mult de muncit la refacerea unei normalităţi necesare şi utile după atâta dezbinare şi ură, la recâştigarea demnităţii de a fi român.
Ei, bine, începând din 17 noiembrie 2014, Traian Băsescu e istorie. O istorie urâtă, schimonosită, îngălată, curvă, trădătoare, şmecheră, ţigănoasă, care trăia, se băşea şi înjura ca la uşa cortului. Traian Băsescu e singurul preşedinte în afară de dictatori care a spus că el este un preşedinte-jucător. Şi a spus acest lucru cu mândrie, fără pic de ruşine. Cum Dumnezeule, să fii şi arbitru şi jucător când tu eşti ales în fruntea ţării să fii un mediator, un creator de echilibru în societate? Cum să dai cu piciorul în minge în timpul unui meci, când tu eşti pus tocmai să ai grijă ca meciul să se joace cinstit? Matrozul a vrut să fie original şi a reuşit. Necinstea, frauda, evaziunile, mita, influenţarea justiţiei, încurajarea marilor clanuri ţigăneşti prin colaborare infracţională chiar cu familia Băsescu, şantajul politic şi economic, au cunoscut o amploare fără precedent. Faptul că fratele lui, Mircea Băsescu, e la puşcărie nu înseamnă deloc că justiţia a fost imparţială. Chiar el a dat undă verde justiţiei să-l bage-n ţuhaus, ca să arate că justiţia e dreaptă. Sacrificându-şi fratele, Traian Băsescu a demonstrat că pentru a-şi atinge scopul n-are mamă, n-are tată, n-are patrie-adorată. Însă, odată cu plecarea lui de la Cotroceni, va mai trece o vreme până când lucrurile vor intra în normal. Căci oamenii puşi de Traian Băsescu în Justiţie, în celelalte instituţii ale statului, sunt încă pe funcţii.
Apoi, va veni răsplata. Matrozul va intra sigur la pârnaie. Se va întâlni prin celule atât cu colegii săi hoţi de dreapta, cât şi cu hoţii de stânga. Sper din toată inima să le putrezească oasele în puşcărie iar ultimul lor gând înainte de-a o mierli, ca un blestem, să fie îndreptat spre oamenii cinstiţi; acei oameni care se uită cu înfrigurare la calendar calculând câte zile au mai rămas până la salariu, atunci când pot să cumpere pită la copii.
Mă rog Bunului Dumnezeu ca atunci când Traian Băsescu va ajunge la puşcărie să i se ofere şansa unui regim deschis. Să poată lucra atât pentru el cât şi pentru societate, întru educare. Şi sper ca fostul matroz să frece puntea pe un vas recuperat din flota vândută de el pe bani grei. Doamne dă-i putere şi sănătate s-o frece cât mai bine şi să fie onorat cu titlul de „Puşcăriaşul anului! Ai grijă de tine, Traiane, aşa cum ai avut tu grijă de cei nevoiaşi!
Bucură-te de această ultimă noapte de dragoste! De mâine, începe războiul!
