Festivalul Internațional de Șah – Arad Open 2021 se apropie de final, vineri având loc ultima rundă a openului principal și a turneului elo 2000, iar competiția elo 1600 și-a desemnat câștigătorul, un junior de doar 13 ani.

Cele mai importante evenimente din ultimele două runde desfășurate, a VII-a și a VIII-a, de la turneul organizat de Alin Câmpeanu (președinte Șah Club Vados Arad) au fost: victoria surpriză a arădeanului Filip Magold (Vados) în fața maestrului FIDE, Alexandru Stanciu (LPS Satu Mare); două eșecuri neașteptate pentru MM Andrei Istrățescu (Medicina Timișoara) în fața a doi adversari mai slab cotați; revenirea MM grec Stelios Halkias în plutonul fruntaș, după două victorii, sau eșecul tânărului și talentatului Samuel Ghimpu (CS UVT Timișoara – elo 2392) în fața lui Dragoș Marțian (Viitorul Urziceni – elo 2198).

Un fapt inedit s-a petrecut în runda a VII-a, la masa a șasea înfrângerea venind din pricina… telefonului! Mai precis, IM Alexandru Manea (Clubul de Șah București) a uitat că are asupra sa telefonul mobil, care atunci când a sunat i-a adus victoria oponentului său, Petru Ursan (ACS Șahistul Pecica), deși primul se afla într-o poziție favorabilă pe tablă.

Înaintea ultimei runde lideri, cu câte 6,5 puncte, sunt Marii Maeștri Marius Manolache (Medicina Timișoara) și Lucian Miron (CS UVT Timișoara), meciul dintre cei doi având loc vineri dimineața (ora 9.00), în aceeași zi desfășurându-se festivitatea de premiere (ora 15.00), la hotelul Continental Forum.

În turneul „B”, elo sub 2000, lider înaintea ultimelor mutări este Alexandru Sachilariu (Clubul de Șah Bicazul Bicaz), cu 7 puncte, urmat de arădeanul Rodel Rujan (Șahistul Pecica), cu 6,5 puncte.

Punct final în întrecerea rezervată șahiștilor cu elo sub 1600, una câștigată de un junior de doar 13 ani, Tudor Stănescu (Smart Chess Sibiu), care a avut șansa criterului de departajare superior în fața lui Alexandru Korcsek (Muncitorul Reșița), ambii încheind cu câte 8 puncte. Pe podium a mai urcat un emisar al clubului gazdă, Florin Măduța (Șah Club Vados Arad), care a strâns 7 puncte.

Recomandările redacției