Târnăvița este o localitate din județul Arad, situată la cinci kilometri de la Halmagiu. În trecut, aici a fost un important centru de ceramică smăltuită, specifică zonei.

Fiind o zonă în care terenurile arabile sunt puține iar pământul este de slabă calitate pentru agricultură, locuitorii s-au ocupat din cele mai vechi timpuri cu creșterea animalelor și olăritul. În trecut fiecare casă aproape avea roată de olărit și cuptor de ars oale. Sat de olari cu tradiție, până acum o jumatate de secol. Familiile Betea, Ştefea şi Mateş au fost fala zonei, prezentându –se la târguri  cu lucrări de ceramică dintre cele mai diverse: oale, ulcioare, blide, căni, vaze de flori.   Dacă până acum câțiva ani în sat mai erau trei meșteri, azi din păcate, mai e doar unul, Cornel Stefea, de  84 de ani, și este ultimul olar din Târnăvița.

 ,,Eu am fost recent la el, am stat puțin și am făcut câteva poze ,el mi-a povestit diverse, de colegii de târguri,mi-a aratat atelierul din șopru,cu roata olarului în paragină, n-am înteles dacă mai lucrează,eventual vara. Atunci la ei la poarta  se facea țuica, a rămas că o să revin. Am un număr de telefon, poate ar trebui să vorbiți direct cu el, pentru mai multe informații”, povestește Marcela Bercea, o doamnă pasionată de istoria și tradițiile zonei. Am sunat, de mai multe ori, pe numărul respectiv, însă nu ne-a răspuns, din păcate, nimeni. Sperăm ca meșterul olar să fie sănătos, iar la vară, dacă vom trece cu bine peste pandemie, să-l vizităm pentru mai multe povești.

Ceramica de Târnăvița (oluri, oale, strachini etc.) este unică și  se caracterizează prin aplicarea ornamentației de smalț galben cu nuanțe de verde sters. Ar fi păcat ca tinerii din zonă să nu ducă mai departe tradiția oalelor de lut din Târnăvița.

Recomandările redacției