Ultrașii au făcut o vizită spontană în această dimineață la sediul RECONS

0
144

Ultrașii UTA-ei au făcut luni dimineața o vizită spontană la sediul RECONS, pentru a cere explicații legate de starea stadionului. Problemele din ultima perioadă legate de starea deplorabilă a stadionului, dar și piedicile pe care cei din conducere RECONS le-au pus clubului arădean, au făcut fanii „Bătrânei Doamne” să ceară explicații.

Ajunși la fața locului suporterii au fost calmați de directorul Nicolae Mehelean care nu a recunoscut acuzațiile aduse de suporteri, însă a promis că încearcă să rezolve prolemele care țin de el.

În această dimineață am făcut o vizită spontană la sediul Recons pentru a ne lămuri cu privire la ultimele știri apărute în legătură cu situația stadionului Francisc Neuman. Ni s-a transmis că informațiile pe care le avem sunt false și am fost asigurați că Recons nu va fi nicidecum o piedică în calea echipei UTA în ceea ce privește buna desfășurare a meciurilor din acest sezon.

Am fost asigurați din nou de cele mai bune intenții, însă, din păcate, nu există încă un contract între UTA și Recons, iar la stadion clubul se confruntă cu aceleași obstacole și dificultăți (inundații, breșe și crăpături, starea deplorabilă a gazonului, probleme tehnice, imposibilitatea de a-și desfășura activitatea sau de a folosi și îmbunătăți spațiile din incinta arenei, etc.).

Sperăm că după acest dialog se vor lua măsuri și așteptăm să se rezolve lucrurile așa cum ni s-a promis deoarece nu vom mai accepta ca UTA și casa ei să fie batjocorite!“, au transmis ultrașii pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.