Ce s-o fi întâmplat, ce rațiuni de stat or fi intervenit, blocând tradiționala acțiune a Noii Drepte, în Parcul Reconcilierii, de fiecare 6 octombrie? Or fi crezând cei de la Noua Dreaptă că nu mai este cazul să-i „bruieze” pe cei de la UDMR și pe invitații lor din Ungaria, care, oricum, în spiciurile lor, nu vorbesc decât despre libertate, egalitate și fraternitate, despre conviețuire pașnică și alte cele, amintind doar așa, tangențial, despre nerespectarea drepturilor minorităților în România, când toți cei prezenți în piață, la manifestări- români, maghiari, unguri veniți în vizită, polițiști, jandarmi, SRI-iști etc știau că România este model la nivel european în ceea ce privește drepturile minorităților? Sau, te pomenești că s-a săturat și UDMR de perturbarea unei sărbători strict maghiare de către turbulenții de la Noua Dreaptă și, la nivel înalt, s-a decis că dacă nu vine Angel Popescu, cu gealații săi, purtând drapelul acela imens și pancarte în care se scrie că eroii comemorați de către maghiari au ucis 40.000 de români, nu vor mai veni nici ungurii costumați în husari, nici purtătorii de steaguri ale Ungariei Milenare sau altele de acest gen? Dacă reală este ultima ipoteză, nu pot să spun de cât „Bravo, Farago Peter, ai găsit o cale bună de a demonstra că arădenii, fie ei români sau maghiari, trăiesc în pace și armonie pentru că nu mai răscolesc fantomele trecutului, preferând să pună în valoare tradițiile fiecăruia, identitatea fiecăruia, că respectă și nu uită trecutul, dar subliniind că nu ei sunt cei care l-au determinat, nu ei l-au făcut așa cum a fost !”. Am încheiat citatul din Simion Todoca. În rest, manifestările din Parcul Reconcilierii au decurs frumos, fără probleme, cu discursul lui Kelemen Hunor, care, ca un domn și politician versat ce este, s-a limitat la a expune idei filosofice legate de libertate, de drepturile omului, pe aceeași linie cu reprezentanții din eșalonul secund ai Prefecturii și Primăriei Arad, fără să revină asupra celor declarate la conferința de presă, de dinainte de manifestări. Dincolo de spusele lui interpretate ca „breaking news”, mi-au rămas în minte spusele lui Kelemen Hunor referitoare la faptul că „ de o sută de ani patria noastră…” . Vorbea despre România, nu despre Ungaria, atunci când afirma apăsat că ieșirea voluntară din Uniunea Europeană ar echivala cu falimentul statutului român, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere politic. Subliniez, s-a referit la ieșirea voluntară, care ar însemna antieuropenism, un motiv oferit pe tavă celor care nu doresc ca țările mici să aibă drepturi depline, ca membri de drept, ci să rămână în postura de lachei.Dimpotrivă, nu trebuie să abandonezi, ci să lupți pentru drepturile tale.De aceea am preferat să nu dau, de la conferința de presă a lui Kelemen Hunor, așa zisele „breaking news” pe care le-au dat cu nesaț toate site-urile de știri, ci să pun alături lipsa Noii Drepte la o comemorare strict maghiară, la schimb cu lipsa nostalgicilor Hungariei Milenare. E un semn încurajator, chiar dacă intră în sfera trocului politic. Bine că, măcar acum, de centenar, s-au găsit oameni capabili să-l facă !

Recomandările redacției