Un adolescent american a câş­tigat suma record de trei mili­oane de dolari după ce a devenit campion mondial al jocului de calculator Fortnite, relatează BBC și preluat de Mediafax.
Concursul a avut cel mai mare fond de premii din istoria sportului electronic, cu 30 de milioane de dolari repartizaţi între câştigători.
Kyle Giersdorf, în vârstă de 16 ani, a câştigat evenimentul desfăşurat pe stadionul Arthur Ashe din New York, care găzduieşte US Open.
Jaden Ashman – un tânăr de 15 ani din Hornchurch, Londra – a câştigat aproa­pe un milion de lire sterline, ocupând locul doi.
Giersdorf, cunoscut online sub numele de Bugha, spune că vrea să eco­no­mi­sescă cea mai mare parte a premiului. „Tot ce vreau este un birou nou şi un suport pentru trofeul meu”, a spus el.
Evenimentul este privit ca un moment major în sportul electronic, o industrie de un miliard de dolari în 2019.
Recordul pentru cel mai mare fond de premii este pe cale să fie doborât deja, de un alt eveniment numit International, care are loc în august.
La finala Fortnite au participat 100 de jucători care s-au luptat pe ecrane gigant.
Patruzeci de milioane de jucători au încercat online la concurs, timp de 10 săptămâni. Peste 30 de naţiuni au fost reprezentate de aproximativ 70 de jucători.
Jocul implică 100 de jucători căzuţi pe o insulă unde trebuie să găsească arme, să construiască structuri şi să se elimine reciproc până la ultimul şi are peste 200 de milioane de jucători înregistraţi în toată lumea.

Recomandările redacției