Femeia de 67 de ani era internată la un etaj superior al pavilionului în care a izbucnit, vineri dimineață, incendiul, potrivit tion.ro. Avea o formă severă de infecție cu SARS Cov-2, prezenta comorbidități, dar era stabilă. În aceeași zi, ea a fost mutată într-o sectie ATI a aceluiași spital, dar potrivit Ministerul Sănătății, s-a decompensat relativ rapid și a fost intubată.

Este al șaptelea deces produs în urma incendiului de la Institutului „Matei Balș” din București. Incendiul a izbucnit vineri dimineață, într-un pavilion în care erau tratați bolnavi cu Covid. Flăcările au cuprins patru saloane în care erau internați pacienți ținuți pe mască de oxigen. Trei oameni au murit carbonizați, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eșuat. La câteva ore, a cincea victimă a fost găsită carbonizată în baie. Ministerul Sănătății a anunțat sâmbătă că un alt pacient transferați de la „Matei Balș” a decedat la Spitalul Universitar.

Recomandările redacției