carte falsaLa Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat, recent, pe sensul de ieşire din România, ca pasager într-un autocar care circula pe ruta România – Franţa, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate grecească.

Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat este fals total, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul P.F. pentru cercetări, stabilindu-se că este vorba de un cetăţean albanez, de 28 de ani.

Bărbatul a declarat că a obţinut cartea de identitate contra sumei de 50 de euro şi că a recurs la această metodă pentru că dorea să călătorească în Franţa, el având interdicţie de acces în spaţiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Recomandările redacției