Se împlinesc aproape 5 ani de când Campioana Provinciei și-a părăsit casa pentru ca aceasta să fie recondiționată, transformată într-o arenă modernă, la actualele standarde europene. În exil pe „Motorul” sau Șiria, UTA nu a putut împlini visul suporterilor, revenirea în elita fotbalului românesc. Și, oricum, ce rost avea din moment ce echipa ar fost obligată să plece din oraș, chiar din județ, pentru a-și disputa partidele de pe teren propriu?

Sigur, au existat și greșeli ale conducerii administrative, antrenorilor și jucătorilor care s-au perindat pe la club, însă suporterii au ajuns să interpreteze ca un blestem tergiversarea la nesfârșit a lucrărilor de construcției a stadionului de  12500 de locuri. Aceiași suporteri care și-au reamintit azi că s-a împlinit un an de zile de când betoanele neasamblate din Calea Aurel Vlaicu au fost inaugurate fictiv, la mișto, în speranța că poate – totuși – rușinea va cuprinde autoritățile locale și firma de casă ce se face că lucrează la noul „Francisc Neuman”. Nici vorbă de așa ceva, pașii în față au fost mărunți și nici azi nu avem un termen exact pentru inaugurarea (de această dată, reală) a casei „roș-albe”.

Durerea și indignarea fanilor pentru că sunt tratați cu indiferență și chiar sfidați de mai marii orașului sunt exprimate în comunicatul de pe Facebook, de pe contul Ultras Arad:

”A realizat cineva că a trecut un an?

Pe 22 mai 2018 ne-am strâns cu toții în stradă, lângă șantierul de la stadion, pentru a cere finalizarea lucrărilor într-un mod inedit: am creat o inaugurare fictivă cu bilete de intrare și panglică.

Aproximativ 500 de arădeni au fost prezenți la protest, iar alte câteva sute au promovat acest eveniment. Acțiunea noastră a avut ecouri mari, știrile despre aceasta ajungând în media locală și națională. Împreună le-am arătat cât de important este clubul UTA pentru orașul Arad celor care au uitat acest lucru și am demonstrat faptul că fanii utiști reprezintă încă o voce puternică și o comunitate unită.

De la cei tineri, care s-au atașat de UTA din poveștile auzite în familie, până la cei mai în vârstă care au apucat să privească UTA triumfând, am strigat cât am putut de tare că ne dorim din nou performanțe în fotbal, ne dorim să ne bucurăm cât mai repede de noua casă care i se pregătește clubului nostru și ne dorim un club profesionist din toate punctele de vedere. Am făcut acest lucru manifestându-ne pașnic.

Din păcate s-a demonstrat încă odată că nimănui nu îi pasă de noi și cu atât mai puțin de acest mare simbol al orașului. Proiectul noii arene Francisc Neuman s-a transformat în timp, din ceea ce se dorea a fi un mare pas înainte, într-un blestem ce a distrus identitatea echipei UTA tocmai la rădăcină. Șantierul stadionului, plin de probleme despre care nu dorește să răspundă nimeni, a devenit reflecția a tot ce se întâmplă în ultimele sezoane în clubul nostru.
Când va fi terminat stadionul sau dacă va fi terminat vreodată nu știm să vă spunem, însă e clar că locul în care utiștii veneau odinioară ca într-un templu nu va mai aduna pentru multă vreme de acum încolo atâtea zâmbete și ochi visători ca înainte… chiar și după ce va fi finalizat. Noua înfățișare a casei noastre se clădește pe negativism și batjocură, iar arădenii s-au scârbit de mult deja de promisiuni nerespectate, așteptare și chin.

Bucuria revederii, peste cine știe cât timp, pe noul stadion modern, va fi mai degrabă un sentiment forțat pentru că Aradul nu va uita niciodată această perioadă neagră din istoria sa.

Peste o lună, pe 21 iunie, se împlinesc 5 ani de când am călcat pentru ultima dată pe stadion! Unii am îmbătrânit, alții au închis ochii pe veci și nu vor mai apuca să se întoarcă ,,acasă”…”

Recomandările redacției