Un bărbat de 61 de ani, din Arad, şi-a pus capăt zilelor din motive necunoscute încă, acesta fiind găsit de apropiaţi, spânzurat în debaraua locuinţei sale. Arădeanul locuia în Cartierul Micălaca, şi era angajat al Spitalului Clinic de Urgenţă Judeţean Arad. Autorităţile au fost sesizate de către membrii familiei defunctului, la numărul unic de urgenţă 112, despre suicidul bărbatului, pentru a cerceta locul decesului. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Po­liţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber, a declarat că nu există suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. Trupul neînsufleţit, a fost predat reprezentanţilor Medicinei Legale, pentru efectuarea autopsiei, conform procedurii, în astfel de cazuri. Colegii arădeanului, de la Spitalul Judeţean Arad au spus că acesta nu avea probleme la locul de muncă.
(C.G.)

Recomandările redacției