Achiziție de extremă necesitate care salvează vieți – asta este aparatul de curând achizi­ționat pentru Spitalul TBC, nou construit în municipiu. Consiliul Județean a cumpărat un aparat care reduce perioada de diagnosticare a TBC de la două luni la două ore.
Cu aparatul GeneXpert, un dispozitiv pentru depistarea genetică a tuberculozei şi rezistenţa la antibiotice, pacienţii beneficiază de o diagnosticare mult mai rapidă a bolii. Fiind o tehnică modernă, diagnosticarea durează ceva mai mult de două ore, putând fi realizate patru teste în acelaşi timp, comparativ cu tehnica folosită anterior, cea clasică. Aceasta a durat aproximativ 60 de zile.
Cu noul aparat, se câştigă timp inclusiv în prescrierea tratamentului, crescând şansele de vindecare. Un număr de 500 de teste cu aparatura achiziţionată au fost făcute.
„Noul spital TBC, finalizat exclusiv din fondurile Consi­liului Judeţean, este dovada faptului că, pentru noi, sănătatea publică este pe primul loc. Muncim ca arădenii să beneficieze de servicii me­dicale moderne şi profesio­nale, la ei acasă. Consiliul Judeţean a investit doar anul trecut 2 milioane de euro în Spitalul Judeţean şi am rea­lizat proiecte de 58 de mili­oane de euro pentru cons­- truirea de noi spitale şi secţii”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Jude­ţean Arad.
(S.S.)

Recomandările redacției