Un arădean a „evadat” din carantină și a plecat spre localitatea de domiciliu

0
440

Pentru că nu a respectat carantina și a plecat liniștit spre localitatea de domiciliu, un bărbat proaspăt întors din Germania va fi cercetat penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În data de 28.04.2020 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

În cuprinsul actului de sesizare întocmit întocmit în cauză s-a reţinut că, în data de 24.04.2020, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad a fost sesizat despre faptul că o persoană, având obligaţia de a sta carantinată în centrul „Olimpia” din localitatea Nădab, ca urmare a revenirii  sale în țară din Germania pe data de 23.04.2020, nu a respectat această obligaţie, deplasându-se la domiciliul său din localitatea Lipova.

În cauză s-a dispus efectuarea urmăririi penale in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Urmărirea penală continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-o informare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.