Un arădean a trecut repede de la ordin de restricție la dosar penal

0
383

Un arădean a încălcat ordinul de restricție eliberat de instanță prin care nu putea să se apropie de fosta soție, iar acum va da socoteală pentru infracțiunea comisă. Un echipaj de jandarmerie a fost solicitat în urmă cu câteva zile să intervină la o adresă din municipiul Arad, unde a fost sesizată o altercație verbală între doi foști soți. Apelul a fost făcut de către fosta soție prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Jandarmii au ajuns de urgență la adresa indicată, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că pe numele bărbatului a fost emis un ordin de restricție, valabil pe o perioadă de șase luni, pe care acesta l-a ignorat încercând să intre în locuința fostei soții.

Având în vedere faptul că încălcarea termenilor stipulați într-un ordin de restricție constituie infracțiune, conform Legii nr. 217 /2003, privind prevenirea și combaterea violenței domestice, jandarmii au întocmit actele de sesizare care au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor”, au declarat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.