Polițiștii Municipiului Arad au avut parte de o surpriză uriașă, pe care au depistat-o în trafic. Este vorba despre un bărbat care a avut curajul să transporte o cantitate uriașă de substanțe interzise. Acesta avea asupra lui și în autoturismul pe care îl conducea, aproximativ 1.000 pastile de ecstasy și peste 18.000 de lei.

Evenimentul a avut loc la data de 25 noiembrie a.c., când polițiștii Biroului de Ordine Publică și ai Biroului Rutier, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad, au depistat în trafic un arădean, de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiu.

Următorul pas a fost cel al controlului corporal. După ce acesta a fost finalizat,  asupra conducătorului auto și asupra autoturismului au fost descoperite 2 pachete cu 974 de pastile de ecstasy, 2 pungi de plastic cu aproximativ 30 de grame cannabis, 18.757 de lei, 210 euro și 4 telefoane mobile.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul DRUGTEST, iar rezultatul a ieșit pozitiv pentru substanța THC-5. Cel în cauză a fost reținut deocamdată pentru 24 de ore, ulterior magistrații Tribunalului Arad dispunând arestarea acestuia pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Este de precizat faptul că bărbatul nu are nici o posibilitate să scape de închisoare. Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Recomandările redacției