Un bărbat s-a legat cu lanțul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ineu, nemulțumit de ancheta derulată în cazul morții fiului său. Este vorba de accidentul mortal de la Șicula, din decembrie 2016, în care și-au pierdut viața cei doi logodnici.  Amintim că destinul a doi tineri logodiţi s-a frânt într-un cumplit accident în localitatea arădeană Șicula. Maşina în care se aflau a fost izbită violent de un alt autoturism care circula cu viteză cu mult peste limita legală, iar impactul s-a dovedit a fi fatal pentru viitori miri. La data respectivă,  din cercetări a reieșit că vinovat a fost şoferul care a murit, pentru că ar fi încercat să întoarcă, dar nu s-a asigurat. Alte şase persoane au suferit răni grave şi au fost transportate la spital. Şoferul în vârstă de 23 de ani şi logodnica lui, cu un an mai mică, pasageră pe locul din dreapta, mergeau spre casă după ce îşi vizitaseră nişte rude. În maşină, pe bancheta din spate se aflau părinţii şi fratele tânărului.

Recomandările redacției