Ion Măgurean, în vârstă de 39 de ani, era căutat de autorități pentru a executa pedeapsa cu închisoarea din anul 2014, când a fost destructurată rețeaua de prostituție care își stabilise baza în Italia. 

Conform Poliției Române, Măgurean este originar din localitatea Semlac, județul Arad și „are de executat 9 ani şi 806 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane, instigare la agresiune sexuală şi pornografie infantilă. Începând din anul 2011 până în anul 2013, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, le-a recrutat, transportat şi adăpostit în Italia şi Germania, prin inducere în eroare şi constrângere, mai multe părţi vătămate printre care şi minore, în vederea exploatării acestora prin obligarea la practicarea prostituţiei.”

Potrivit rotalianul.com, Ion Măgurean a fost prins și arestat în aceste zile în localitatea Conegliano Veneto din provincia Treviso, în urma unei anchete efectuată de autoritățile italiene în legătură constantă cu autoritățile din România prin intermediul Serviciului Internațional de Cooperare Polițienească.

 

Recomandările redacției